Italia – mamă româncă naște în casă: „am încercat să nu țip, ca să nu trezesc vecinii”

De peste 30 de ani, în micul orășel Canelli din provincia Asti, nu mai este un spital cu maternitate. Viitoarele mame sunt nevoite să meargă la Asti în vederea controalelor din timpul sarcinii și pentru nașterea copiilor. Așa ar fi trebuit să facă și Matilda Alma Lupu, mamă româncă în vârstă de 38 de ani dar… nu a mai apucat! Pentru că fetița sa, Adelaide Sebastiana, nerăbdătoare, s-a grăbit să vină pe lume!

Locuitorii micuței localități au fost treziți marțea trecută, 9 ianuarie, în jurul orei 5.00 de dimineață, de sirele stridente ale celor două ambulanțe care au oprit în fața unui bloc de pe via Alba. Aici, în jurul orei 5.15 s-a născut o frumoasă și sănătoasă fetiță de 3, 230 kg!

Matilda Alma Lupu cu fetița ei, nou-născută

Mamei, Matilda Alma Lupu, femeie în vârstă de 38 de ani și angajată într-o fabrică din Canellese, i s-a rupt apa la ora 4.00 dimineața. Soțul Jakjimovski Vence, macedonean de 38 de ani, a sunat imediat la 118 și o ambulanță cu doi voluntari și un infirmier  a mers imediat la fața locului. „Am fost surprinsă, pentru că termenul nașterii era 17 ianuarie, acesta a fost confirmat de examenul medical de luni. De asemenea, am crezut că avem timp, la prima fată au durat o zi durerile după ce mi s-a rupt apa”, povestește mama. „În schimb, acum totul s-a accelerat.”  La sosirea celor trei lucrători sanitari era clar că femeia era aproape să nască și nu mai putea fi transportată.

„Toți trei erau vizibil șocați. Au crezut că trebuie să facă doar un transport la spital, erau  nepregătiți să asiste la o naștere”, povestește cu calm, Matilda. „Soțul meu și cu mine ne-am privit unul pe altul cu teamă. Din fericire, asistentul care era prezent a luat situația în mână și a începe să dea instrucțiuni și ordine celor doi voluntari.” Între timp, o a doua ambulanță este trimisă cu un doctor la bord de la Asti. Prin telefon, medicul a explicat asistentului curajos cum să procedeze.

„Eram, evident, îngrijorată, nu mi-am închipuit că trebuie să nasc în casa mea. În plus, m-am temut că cealaltă fiică a noastră s-ar putea trezi și s-ar speria de toată agitația care se crease. De asemenea, am încercat să nu strig pentru a nu speria vecinii.” Adelaide Sebastiana a ieșit la lumină în mai puțin de o jumătate de oră. Mama și fiica au fost apoi transportate la spitalul Cardinal Massaia din Asti, ambele fiind bine. Medicul primar Maggiorino Barbero declară: „Acest caz demonstrează că o sarcină obișnuită, fără probleme, se poate încheia în mod pașnic printr-o naștere naturală fără sprijin obstetric.”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

O altă curiozitate este că micuța Adelaide Sebastiana va fi probabil singurul copil al acestor timpuri care se poate lăuda că are „Canelli” ca loc de naștere pe cartea ei de identitate, relatează lanuovaprovincia.it.

Distribuie acest articol