Aterizare de urgență în Italia, un avion cu o defecțiune la un motor a fost nevoit să se întoarcă din drum

Aterizare de urgență astăzi, 12 mai, pentru zborul cu numărul AZ1765 care a decolat de pe aeroportul din Milano spre Palermo. La bord se aflau 84 de pasageri, precizează Corriere della Sera.

Aeronava tip Airbus A320, a companiei aeriene Ita Airways, a fost nevoită să se întoarcă pe aeroportul Linate din Milano, la scurt timp după decolare, din cauza unor probleme la unul dintre motoare cauzate de impactul la mare altitudine cu câteva păsări.

În jargonul aeronautic fenomenul se numește „birdstrike”. În cazul de față păsările au ajuns să fie aspirate într-unul dintre motoare care a început să scoată un fum vizibil chiar și de pe pământ.

Aeronava a decolat la ora 12.16. Aproximativ două minute mai târziu, la ora 12.18, a lovit una sau mai multe păsări începând astfel să aibă probleme cu un motor din care ieșea fum. După ce a făcut câteva ture la sud de Milano, pentru a consuma o parte din kerosen și pentru a evalua situația, aeronava s-a întors pe pista din Linate la ora 12.42, aterizând în siguranță. Pe pistă se aflau și echipaje de pompieri, gata să intervină la nevoie.

La bordul zborului AZ1765 se aflau 84 de pasageri plus membrii echipajului.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Birdstrike”–urile sunt fenomene des întâlnite și există de când primele avioane s-au ridicat în aer. Se vehiculează chiar și ideea că primul incident de acest tip s-a petrecut în 1905, când frații Weight efectuau primele lor zboruri.

Majoritatea accidentelor au loc aproape de aeroporturi (90%, conform ICAO – Organizația Internațională a Aviației Civile), în timpul aterizărilor, decolărilor şi fazelor asociate, când se zboară la altitudini reduse: 61% dintre ciocniri au loc la altitudini mai mici de 30 de metri şi doar 8% dintre ele au loc la peste 900 metri altitudine. Nici la peste 10.000 de metri calea nu-i liberă pentru aeronave, recordul înălţimii la care o pasăre poate ajunge fiind înregistrat deasupra Coastei de Fildeş prin ciocnirea unui vultur Rüppell cu un avion la uimitoarea înălţime de 11.300 m.

Distribuie acest articol