Găsite în România 21 de biciclete furate delegației Italiei la Campionatele Mondiale de ciclism pe pistă

Anchetatorii români au reușit să recupereze 21 din cele 22 de biciclete ale lotului naţional al Italiei de ciclism, furate, săptămâna trecută, la Campionatul Mondial din Franţa. Acestea, în valoare de aproximativ 600.000 de euro, au fost găsite în județul Vrancea, la o grupare specializată în furturi.

Autorii furtului de acum câteva zile din Franța, unde persoane necunoscute au furat din fața hotelului bicicletele lotului național de ciclism al Italiei, la o zi după câștigarea titlului mondial, sunt români din zona Vrancei.

Polițiștii români i-au prins pe infractori în timp ce încercau să vândă unele dintre cele 21 de biciclete furate sâmbătă, 23 octombrie, în Franța. În cadrul operațiunii au fost arestate 20 de persoane, informează Corriere della Sera.

Autoritățile italiene au fost deja contactate de Poliția Română pentru returnarea bicicletelor care au fost găsite în stare perfectă.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cicliștii italieni care au participat la Campionatele Mondiale de ciclism pe pistă de la Roubaix, au rămas fără biciclete la o zi după câștigarea titlului mondial. Cu aceleași biciclete sportivii italieni au câștigat aurul la proba de urmărire de la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Filippo Ganna, Liam Bertazzo, Jonathan Milan şi Simone Consonni s-au bucurat de victoria obţinută în proba de urmărire pe echipe, care le-a adus titlul mondial.

După 24 de ore, ei au constatat că preţioasele lor biciclete, alături de celelalte care aparțineau delegaţiei, au dispărut din faţa hotelului situat în apropierea oraşului Lille, unde erau cazaţi sportivii italieni. În total, 22 de biciclete au dispărut, toate aflate într-o autospecială parcată în faţa hotelului.

Poliţia declara atunci că bicicletele au fost furate în Franța de o bandă de hoţi profesionişti. „Au fost foarte bine organizaţi”, declara Roberto Amadio, şeful delegaţiei italiene.

Bicicletele valorează 600.000 de euro. Fiecare bicicletă costă aproape 30.000 de euro 

Fiecare dintre bicicletele furate valorează aproximativ 30.000 de euro.

„Suntem şocaţi să auzim că majoritatea bicicletelor echipei naţionale italiene au fost furate la Roubaix. Toate bicicletele sunt vopsite în culori unice şi majoritatea au ghidon personalizat printat 3D, foarte important pentru sportivi”, a precizat la data furtului reprezentanții companiei producătoare, Cicli Pinarello.

Chiar dacă bicicletele au fost furate, italienii au reușit să participe la ultimele două zile al competiţiei, sâmbătă şi duminică, deoarece au lăsat câteva biciclete la velodrom.

Italia a terminat pe locul trei în clasamentul final al medaliilor.

Distribuie acest articol