Aventura a doi italieni care au luat avion spre Craiova, deși doreau să ajungă la Cracovia (Polonia)

Doi italieni originari din Quarate (Bagno a Ripoli), o localitate de lângă orașul Florența, au trăit sâmbătă, 13 august, o aventură senzațională după ce s-au trezit că au nimerit la Craiova, în România, deși doreau să ajungă la Cracovia, oraș din sudul Poloniei. Eroarea s-a datorat operatorului de la agenția de turism de unde italienii și-au cumpărat biletele de avion, care a confundat Craiova cu Cracovia, precizează Gazzettino del Chianti.

O scenă greu de imaginat pentru Paola și Massimo, care se așteptau să coboare din avion la Cracovia, în sudul Poloniei, unde erau așteptați de prietenii lor. Numai că, din nefericire, au ajuns la peste o mie de kilometri depărtare de destinația dorită.

„Partenerul meu – a povestit Paola – a mers la o agenție de turism din Florența pentru a cumpăra două bilete de avion spre Cracovia (Polonia), unde ne așteptau niște prieteni. În schimb, am plecat de pe aeroportul din Bologna și am ajuns la Craiova (România). La început ne-am amuzat de ceea ce ni s-a întâmplat, dar apoi ne-a deranjat situația.”

O eroare cauzată de asemănarea dintre cele două nume ale orașelor. „Am fost naivi, am crezut că „Craiova” este numele orașului Cracovia scris în poloneză. Am avut încredere și ne-am continuat călătoria în pace. Când am coborât din avion la aeroport și am realizat că suntem în România am avut un șoc!”

După ce au depășit momentul inițial și au luat legătura cu cei de la agenția de turism de unde au cumpărat biletele, Paola și Massimo au înțeles că își vor petrece vacanța la Craiova. „Ne-am cazat la un hotel în acest oraș, iar apoi vom încerca să ne organizăm pentru tot restul săptămânii”.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

O nouă călătorie care să-i ducă de la Craiova la Cracovia pare imposibilă. „Am trimis un mesaj agenției ieri după-amiază (sâmbătă 13 august, ndr) când am ajuns aici și ne-au spus că vor încerca să găsească o modalitate de a ne trimite la Cracovia. Dar ne-am interesat și este imposibil. Ar fi prea scump și am irosi de drumuri prea mult timp pentru doar o săptămână de vacanță. Când ne vom întoarce în Italia vom clarifica totul cu cei de la agenția de turism.”

Distribuie acest articol