Ion Luca Caragiale s-a născut pe 1 februarie 1852 (13 februarie, stil vechi), în localitatea Haimanale din Prahova, astăzi I.L. Caragiale în Dâmboviţa, şi s-a stins din viaţă pe 9 iunie 1912 la Berlin. Este unanim cunoscut ca cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai mari scriitori ai ţării, care a zugrăvit ca nimeni altul realităţile, limbajul şi comportamentul românilor.
A fost dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român.
Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru (opt comedii și o dramă), nuvele și povestiri, momente și schițe, publicistică, parodii, poezii. Caragiale nu este numai întemeietorul teatrului comic din România, ci și unul dintre principalii fondatori ai teatrului național. Operele sale, în special comediile sunt exemple excelente ale realismului critic românesc.
Deși a scris doar nouă piese, Ion Luca Caragiale este considerat cel mai bun dramaturg român din toate timpurile.
Curiozități despre Caragiale:
- A fost premiant, dar nu a terminat niciodată liceul. Din cauza problemelor financiare a fost nevoit să se apuce de negustorie.
- A fost acuzat de plagiat atunci când a lansat „Năpasta”, dar a câștigat procesul datorită avocatului său, Barbu Ștefănescu Delavrancea.
- A fost coleg de redacție cu Eminescu și Slavici. Ședințele la care participau cei trei erau aprinse, căci Caragiale, Eminescu și Slavici cădeau cu greu de acord asupra diferitelor chestiuni discutate.
- A fost proprietarul mai multor berării. Cea mai cunoscută dintre acestea a fost berăria Gambrinus, deschisă inițial pe Calea Victoriei, în anul 1901. Ulterior, aceasta a fost mutată la parterul Hotelului Cișmigiu. Aici veneau ziariști, scriitori, politicieni și artiști. Caragiale a mai avut o berărie pe strada Gabroveni („Mihalcea și Caragiale”) și una la Bacău.
Replici celebre din piesele scriitorului:
„Aveți puțintică răbdare!” – Replică din „O scrisoare pierdută”(1884)
„Bravos națiune! Halal să-ți fie! Să trăiască Republica! Vivat Principatele Unite!” – Replica din „Conu Leonida fata cu reacțiunea.”
„Cațavencu (foarte amețit): Fraților! (toți se-ntorc și-l ascultă). După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp înainte de Crimeea? Am luptat și am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia!… Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituțional!” – Replică din piesa de teatru „O scrisoare pierdută” (1884)
„Eu pentru cine votez?” – Replică din „O scrisoare pierduta” (1884)
„Ori să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic; ori să nu se revizuiască, dar atunci să se schimbe pe ici pe colo.” – Replică din „O scrisoare pierdută” (1884)
„O soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are!” – Replică din „O scrisoare pierduta” (1884)
„Trădare să fie, dar s’o știm și noi!” – Replică din „O scrisoare pierduta” (1884)
„Un popor care nu merge înainte, sta pe loc, ba chiar dă înapoi.” – Replică din „O scrisoare pierduta” (1884)
I.L. Caragiale a murit pe 9 iunie 1912 la Berlin, unde se autoexilase, împreună cu familia, în 1904, după acuzaţiile de plagiat ale piesei „Năpasta“.
Moartea subită a fost cauzată de ateroscleroză cerebrală. „Nu am văzut creier mai frumos conturat, dar nici ateroscleroză mai avansată”, ar fi spus medicul legist care i-a făcut autopsia.
Rămăşiţele pământeşti sunt expuse în capela cimitirului protestant Erster Schöneberger Friedhof şi depuse, la 14 iunie, într-un cavou al familiei, în prezenţa lui Gherea, a lui Delavrancea şi a lui Vlahuţă.
Cinci luni mai târziu, la 18 noiembrie, sicriul cu rămăşiţele sale pământeşti a fost adus la Bucureşti şi, la 22 noiembrie 1912, s-a făcut înmormântarea la cimitirul Şerban Vodă – Bellu.
Un lucru foarte puțin știut este și faptul că, la aniversarea centenarului naşterii lui Caragiale (1952), trupul a fost exhumat şi îngropat lângă Eminescu, pe Aleea Scriitorilor. De-a dreapta şi de-a stânga lui Eminescu se odihnesc Coşbuc şi Caragiale. Epitaful mormântului are următorul text: „Fii, să cultivaţi poporul! Că un pom fără rădăcini / Nu poate trăi”.
