Avion cuprins de flăcări în Rusia, 41 de pasageri și-au pierdut viața

Doar 37 de persoane au supravieţuit din totalul celor 78 de pasageri şi membri ai echipajului unui avion al companiei ruse Aeroflot care a luat foc duminică la scurt timp după decolarea de pe Aeroportul Şeremetievo din Moscova. Aeronava a fost nevoită să aterizeze de urgenţă, cuprinsă de flăcări, relatează agenţiile internaţionale de presă, citând surse din rândul anchetatorilor.

Înregistrările camerelor de supraveghere arată că focul a izbucnit după ce avionul a atins pista cu coada. Rezervoarele s-au spart, iar combustibilul a intrat în motoare şi a luat foc.

Conform relatărilor unor martori oculari, atunci când avionul s-a ciocnit de pământ şi a luat foc, unii pasageri, cuprinşi de panică, au început să-şi scoată bagajele de pe rafturi. Acest lucru a făcut dificilă evacuarea oamenilor din coada navei, pasagerii din partea din spate a avionului nu au avut pe unde să iasă.

Potrivit presei ruse şi supravieţuitorilor, echipajul a făcut eforturi uriaşe să salveze câţi mai mulţi oameni. „Doar datorită echipajului am supravieţuit”, spune Dmitri Hlebuşkin, unul dintre supravieţuitori.

„37 de persoane au supravieţuit – 33 de pasageri şi patru membri ai personalului”, anunţă un oficial din comisia de investigaţie, Elena Markovskaia. Cinci persoane au fost internate în spital. Aeroflot, compania aeriană naţională a Rusiei, declară că aeronava a efectuat o întoarcere forţată la aeroport din cauza unor „motive tehnice”.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

După aterizarea de urgenţă, motoarele aeronavei au fost cuprinse de flăcări pe pista aeroportului, afirmă compania Aeroflot într-un comunicat. Echipajul aflat la bord „a făcut tot posibilul pentru a salva pasagerii”, aceştia fiind evacuaţi în 55 de secunde, a adăugat compania.

Guvernatorul interimar al oraşului Murmansk, Andrey Chibis, declară că familiile celor morţi vor primi daune compensatorii în valoare de 11.630 de lire sterline fiecare, în timp ce victimele din spital vor primi 5.815 lire sterline fiecare.

Avion cuprins de flăcări în Rusia, 41 de pasageri și-au pierdut viața