Anul trecut mă mănâncă limba şi-i zic mamei să vină acasă de sărbători şi eu, zmeoaica pământului, îi țin locul la bătrâna pe care o îngrijea. Aşa e acolo (în Italia – n.r.) uneori. Dacă nu aduci pe cineva de încredere în loc, nu pleci acasă.
Locul de muncă era într-un sătuc foarte frumos, în apropierea munților. Aveai o zi liberă pe săptămână, ieşeai în curtea fără poartă şi în rest vegheai bătrânica de 90 de ani care dorea să plece cât mai rapid pe lumea cealaltă.
De multe ori îmi zicea că iese în stradă si se aruncă în fața unei mașini sau urcă la etaj și apoi pleacă pe scări buluc. Am liniştit-o când i-am zis că poate să facă bucata asta când vine mama mea, pentru că eu vreau să ajung întreagă la cap înapoi la copii.
Şi să vă povestesc despre noaptea de Crăciun. Familia ei avea un fel de datină pe care o respecta cu tot sufletul şi de care eu nu ştiam. Ei mâncau la restaurant şi bătrânei îi aduceau un blid cu mâncare gătită în casă.
Aşezăm noi masa festivă cu pahare, cuțite, furculițe, linguri, lingurițe. Apare şi noră-sa cu fecioru’ şi trântesc pe masă o crăticioară din care iese ceva verzui, aşezându-se discret în farfuriile noastre, parcă țipând cu toată gura: „- Nu mă mâncați, nu mă mâncați, că o să crăpați!”
Mă uit la bătrână, bătrâna se uită la mine. Era un orez mai mult crud decât fiert, amestecat cu o plantă amară. Zic… las-o pe ea să guste prima că eu n-am curaj. Începe a mesteca bătrâna de zor, încep și eu. Amar, de ziceai c-a pus pelin în el, nu altceva!
„- E bun? E bun?” Întreba noră-sa cu rânjetu’ pe față!
„- E delicios”, zicea soacră-sa ucigând-o deja cu privirea. Eu am dat din cap că da. Doar ce era să fac? N-am văzut aşa ceva în viața mea! Mai luam cu apă, bătrâna se chinuia să mestece de-i sărea proteza! La sfârşit am lăudat bucătăreasa. În gând am rupt-o cu lauda.
Şi ne-am ridicat amândouă mai mult ştiolghite, plănuind ca după ce pleacă noră-sa să iau femeia la colindat prin sat, poate aşa prindeam o bucată de hrană mai acătării. Planul a căzut când mi-am adus că străinii nici măcar datina asta nu o au… aşa că ne-am retras la somn.
Nu ştiu de ce şi cum, dar undeva pe la miezul nopții, bătrânica mea a înnebunit. Aprinsese lampa şi țipa în gură de şarpe că i-am mutat tot din cameră.
Spunea că dulapul uriaş nu mai era la locul lui, patul dublu nici atât. Încercam să o liniștesc spunându-i că nu am forța fizică să fac aşa ceva nici dacă vreau! Ea, nimic…
„- Cum ai putut? Explică-mi cum ai făcut?!”
„- De la orez! De la orez mi se trage! Am prins forțe magice de la orezu’ lu’ noră-ta!”
A început să râdă şi s-a pus din nou la somn. Am belit ochii în tavan toată noaptea şi am jurat că nu mai plec niciodată din țară.
Nici a doua zi n-am dus-o mai bine. Mai nimic în frigider, unicul magazin era închis. Noroc cu Facebook-ul unde vedeam pozele cu haleală şi uite-aşa mă hrăneam şi eu. Virtual.
Sărbători liniştite celor plecați la muncă. Vă îmbrățişez şi vă doresc multă putere şi poate într-o zi va fi mai bine în țara noastră… Să vă întoarceți sănătoşi acasă!
Un text de Oana Vasiliu
