Badantă din Italia, atacată de un minor de 11 de ani în plină stradă, în timp ce se plimba cu bătrâna

- Conținut sponsorizat -

Un copil de 11 ani a încercat să fure lănțișorul unei badante din Italia, care se plimba în zona Finocchio, al VI-lea municipiu din Roma, împreună cu bătrâna asistată.

Potrivit ziarului La Repubblica, incidentul s-a petrecut sâmbătă, 2 noiembrie 2024, în jurul orei 15:30, pe Via Casilina, la intersecția cu Via Bolognetta.

Cele două femei implicate, o badantă în vârstă de 64 și o pensionară de 80 de ani, au început să țipe, atrăgând atenția agenților de la Poliția Locală, care efectuau un control în zonă.

Minorul a încercat să fugă, dar a fost prins de agenții de poliție, mai precizează sursa citată.

Agenții au fost surprinși să descopere că autorul tentativei de furt avea doar 11 ani.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Conform dispozițiilor Tribunalului pentru Minori, după verificările de rutină, copilul a fost condus la un centru de plasament.

Cele două femei, vizibil speriate de cele întâmplate, au primit asistență din partea polițiștilor.

- Mai multe după publicitate -