Badantă din Italia, scapă din vedere bătrâna asistată. Găsită moartă după 10 zile

În urmă cu zece zile, Maria Teresa Marconi, o femeie în vârstă de 77 de ani din Trento, dispărea fără urmă, lăsând în urmă o familie îngrijorată și o comunitate întreagă mobilizată în căutările sale.

Căutările s-au încheiat din păcate cu o descoperire tragică. Femeia a fost găsită fără viață în apropiere de o centrală electrică de pe via Monte Baldo, din Trento.

Dureroasa descoperire a fost făcută de agenții Poliției feroviare, informează Rai News.

Captură de ecran 2023-09-04 154127
În plan îndepărtat, centrala electrică unde a fost găsită moartă Maria Teresa Marconi

La momentul dispariției sale, Maria Teresa Marconi, care suferea de demență senilă, a reușit să scape de sub supravegherea îngrijitoarei sale.

A fost declanșată o mobilizare vastă pentru găsirea ei. Voluntari și autorități locale au căutat femeia în decursul celor zece zile.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Andrea Lunelli, nepotul pensionarei, a transmis zilele trecute pe rețelele de socializare: „Căutările se concentrează în oraș și în suburbii.”

El a exprimat două temeri majore în legătură cu dispariția femeii. „Prima temere este că ar fi putut căuta răcoare în apropierea râului Adige, dată fiind căldura din ultimele zile. A doua temere este că ar fi putut să urce într-un autobuz și să fi ajuns cine știe unde.”

Din aceste motive, familia a cerut verificarea imaginilor de pe camerele de supraveghere din zona stației de autobuze.

Corpul neînsuflețit al femeii a fost însă descoperit pe teritoriul localității, în zona unei centrale electrice de pe strada menționată mai sus.

Trupul a fost identificat grație bijuteriilor și efectelor personale pe care le purta.

photo_2023-09-04_15-39-53
Maria Teresa Marconi. Sursa foto: Rai News

Conform medicului legist, moartea a survenit din cauze naturale și nu au fost găsite semne de violență pe corpul ei. Rămășițele sale pământești au fost predate familiei în vederea organizării funeraliilor.

Distribuie acest articol