Badantă moldoveancă din Italia cu arsuri grave în urma unei explozii provocate de o scurgere de gaz

O îngrijitoare originară din Republica Moldova, în vârstă de 52 de ani, a suferit grave arsuri la față și brațe în urma unei explozii care a avut loc în apartamentul din Trevignano, provincia Treviso, unde femeie lucra.

S-a întâmplat în seara de vineri, 21 octombrie, când o bubuitură teribilă a zguduit cătunul Falzé din comuna Trevignano, informează publicația Tribuna Treviso.

Un apartament de pe strada 2 Giugno, nr. 36, a fost aruncat în aer, probabil din cauza unei scurgeri de gaz. Posibil ca aprinderea luminii să fi declanșat explozia în urma căreia îngrijitoarea moldoveancă a suferit arsuri grave la față și la brațe.

Femeia a fost transportată la spitalul din Montebelluna. Viața sa nu pare a fi în pericol, au transmis medicii italieni.

Badanta moldoveancă avea grijă de Erminio, un pensionar italian în vârstă de 87 de ani care la momentul exploziei se afla în vizită la fiica sa.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Tatăl meu era cu mine când s-a produs explozia – a spus Antonella, fiica bătrânului – pentru că de obicei după-amiaza îl aduc la mine acasă unde stă până la ora 21. Îngrijitoarea a sosit la ora 19.00, a aprins lumina și s-a declanșat explozia. Din păcate, casa este acum inutilizabilă și am nevoie de ajutor pentru că tata este diabetic și are Parkinson. Nu vreau să-l duc la azilul de bătrâni, pe moment va veni la mine, dar îl rog pe primar să mă ajute să-i găsesc cazare temporară, așteptând să înțeleg ce putem face cu această casă”.

 La fața locului au intervenit imediat pompierii, ambulanțele și carabinierii.

- Mai multe după publicitate -