O badantă română din Italia și partenerul ei italian, factură la gaz de 10.000 de euro

Un cetățean italian în vârstă de 50 de ani s-a simțit rău când a primit ultima factură la gaz și a văzut că are de plătit nici mai mult, nici mai puțin decât 10.633 de euro. Bărbatul locuiește într-un apartament din Ariano Irpino, provincia Avellino (Campania) împreună cu partenera sa, o îngrijitoare de naționalitate română.

Bărbatul aproape a leșinat la vederea facturii, informează L’Occhio di Avellino. El locuiește împreună cu o româncă într-un apartament modest, de numai 50 de metri pătrați, închiriat în luna ianuarie a acestui an. Au doar trei calorifere, de obicei plătesc facturi între 50 și 170 de euro. În luna mai le-a sosit factura cea mai mare, de 350 de euro, incomparabilă însă cu cea din iulie, de peste 10.000 de euro. Când a citit-o, aproape că a leținat și acum încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat:

„Nu-mi venea să-mi cred ochilor, am citit-o și recitit-o crezând că poate nu am văzut eu bine. În schimb, nu, era chiar suma aia, dar e imposibil să fi consumat atât de mult gaz, înțeleg că s-a scumpit, dar e o casă, nu o fabrică!”, a declarat bărbatul italian.

„Printre altele, avem contract destul de recent, deci nu pot exista majorări deosebite. Nu avem banii ăștia, nu putem plăti toată suma nici în rate, sper din tot sufletul să fie o greșeală. Concubinei mele, care se află acum în România, nici nu i-am spus încă nimic despre factura de infarct, vreau să evit să o sperii. Sper să clarific cât mai curând acest coșmar”, a mai adăugat el.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Furnizorul ar fi început deja verificările în urma plângerii, chiar dacă beneficiarul s-a hotărât să schimbe firma de la care va primi gaz în continuare. Conform unei prime ipoteze, este posibil să fi fost o eroare de citire a contorului de gaz.

Distribuie acest articol