O „badantă” româncă din Italia a stat două zile și două nopți în stradă așteptându-și iubitul pe care l-a cunoscut online

S-a întâmplat la Nardò, în provincia Lecce din Puglia, unde o femeie română în vârstă de 45 de ani, care lucra ca îngrijitoare pentru un bătrân, a stat două zile și două nopți în stradă așteptând bărbatul american de care se îndrăgostise pe internet, relatează La Gazzetta del Mezzogiorno. Acesta îi dăduse întâlnire la locul respectiv, iar femeia l-a așteptat în frig, zi și noapte, până când serviciile sociale împreună cu agenții de poliție au dus-o la spital.

Nu cunoaștem exact ce promisiuni i-a făcut bărbatul de care femeia s-a îndrăgostit orbește, cert este că aceasta a crezut totul, atât de tare încât a dormit noaptea în stradă pentru că nu voia să piardă întâlnirea cu omul iubit.

În cele două zile și două nopți petrecute în aer liber, de sâmbătă până luni, 16 decembrie, nu a mâncat o masă completă, ci s-a hrănit doar cu mici gustări și multă cafea. Luni, după intervenția poliției locale și a serviciilor sociale, femeia a fost transferată la spitalul din Galatina.

Conform sursei citate, românca este frumoasă, educată, și locuia în casa unui bătrân pentru care lucra ca îngrijitoare. Conform celor povestite de ea, pe americanul bogat l-ar fi cunoscut pe rețelele de socializare și ar fi plănuit împreună cu el să înceapă o nouă viață. Bărbatul i-a dat întâlnire undeva pe Via Duca Degli Abruzzi, la câțiva metri de Largo Osanna. Acolo, pentru a nu rata momentul mult așteptat, femeia a rămas două zile, de sâmbătă până luni după-amiază, sfidând frigul și îndurând foamea, dar de bărbat nici urmă!

Îngrijitoarea nu a făcut nimănui destăinuiri despre povestea sa de iubire și nici nu și-a anunțat plecarea de la locul de muncă. Rudele bătrânului pe care îl asista s-au îngrijorat și au sunat la poliție. La scurt timp, românca a fost găsită în stradă unde își aștepta bărbatul viselor sale, o persoană care nu a făcut altceva decât să se distreze pe seama sentimentelor unei femei singure și naive.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Autoritățile au convins-o să meargă la spital pentru a-și controla starea de sănătate, dar, cu siguranță, mai mult decât corpul va fi sufletul cel care va avea nevoie acum de alinare.

Distribuie acest articol