Teste COVID gratuite în Italia pentru cei fără adăpost. Printre ei și o „badantă” româncă

Italienii au reluat în gara Termini din Roma testarea gratuită pentru coronavirus a operatorilor sociali și a oamenilor străzii. Proiectul reprezintă o inițiativă a Institutului San Gallicano și Centrului Binario 95, cu scopul de a veni în ajutorul acelei părți a populației care nu are acces la serviciile sanitare de bază.

Printre cei prezenți pentru a-și face testul era și Eleonora, o femeie română în vârstă de 44 de ani, scrie Roma Sette. De o lună și jumătate, de când a fost nevoită să renunțe la ultimul loc de muncă unde îngrijea o bătrână, Eleonora locuiește într-o mică baracă ​​închiriată, la marginea cartierului Eur din Roma. Locul de muncă îl găsise prin intermediul organizației Caritas. Între ea și bătrâna pe care o îngrijea a fost un raport dificil, o relație în care cele două nu au reușit să comunice suficient, până când femeii românce i s-a cerut să plece.

„Am încercat să mă întorc la Caritas, dar nu am mai reușit, așa că am dormit o lună într-un mic hotel. Apoi banii s-au terminat și m-am trezit pe stradă”, povestește Eleonora pentru sursa citată. „Am închiriat o mică baracă cu 100 de euro, dorm acolo, dar devine din ce în ce mai dificil. În plus, nimeni nu-mi mai dă de lucru, unii mi-au cerut testul Covid, dar nu am bani să-l fac.” Eleonora a sosit devreme în această dimineață la Centrul Social organizat în gara Termini, din Roma, pentru a cere un loc de dormit. Apoi s-a așezat la rând, alături de celelalte persoane fără adăpost, pentru a face testul Covid.

În fruntea inițiativei, finanțată de Centrul Social Roma Termini în spații acordate de Căile Ferate de Stat, se află profesorul-doctor Aldo Morrone, unul dintre principalii experți italieni în boli legate de migrație și sărăcie: „Trebuie să se concentrăm asupra segmentelor de populație așa-zis fragile precum persoanele fără adăpost, minorii străini neînsoțiți de părinți, solicitanții de azil, pensionarii cu venituri minime, șomerii, practic acele părți ale populației pentru care a fost creat serviciul de sănătate gratuit.”

„Nu facem altceva decât să garantăm protecția sănătății acestor oameni într-o perioadă de pandemie. În ultimele luni am cam uitat de cei care suferă de lipsa accesului la serviciile sociale și de sănătate”, a mai adăugat medicul italian.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Proiectul, lansat în mod experimental la Roma, include, de asemenea, un studiu realizat cu colaborarea universităților din Milano, Trento și Chicago: „Vom include date din alte țări și alte orașe, studiul este complex. Deocamdată, ceea ce reiese este că persoanele fără adăpost reprezintă o prevalență foarte scăzută la infecția cu Sars-cov-2. Poate pentru că sunt oameni care nu trăiesc în mulțimi, ci în situații de izolare și singurătate”, a afirmat Aldo Morrone.

Distribuie acest articol