Badantă româncă înecată în Italia. Era la cules ciuperci și a căzut într-un canal cu apă

În după-amiaza de joi, 16 noiembrie, o femeie româncă în vârstă de 63 de ani, care lucra ca badantă pentru o bătrână din Caluso, lângă Torino, și-a pierdut viața într-un accident nefericit.

Tereza Daviduță a ieșit din casă în timpul liber pentru a culege ciuperci în zonele rurale înconjurătoare și a alunecat într-un canal cu apă care alimentează centrala electrică Savonara.

Ea a decedat înecată și a fost găsită aproape de Molino della Rivetta, informează Prima Chivasso.

Din informațiile oferite de carabinierii din Chivasso, se pare că terenul alunecos a contribuit la căderea femeii în canalul respectiv.

Din cauza incapacității de a înota, Tereza a fost înghițită de ape și dusă de curent până la un grilaj metalic amplasat pentru a împiedica trecerea obiectelor mari.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Alarma a fost dată de către bătrâna pentru care lucra badanta. Pensionara, care locuiește pe via via San Michele, s-a alarmat când a văzut că Tereza nu s-a întors de la cules ciuperci, deși se făcuse târziu afară.

Echipele de salvare, inclusiv ambulanțe și pompierii din Chivasso, au sosit rapid la locul incidentului, dar, din nefericire, au găsit-o pe femeie decedată în canalul cu apă, în apropiere de via Pietro Monte.

Medicul legist a efectuat o inspecție inițială a trupului neînsuflețit și a fost programată o autopsie pentru a determina cu exactitate cauzele decesului.

Parchetul din Ivrea a deschis o anchetă pentru a clarifica circumstanțele acestui tragic eveniment.

Distribuie acest articol