Badantă surprinsă furând în Italia după ce bătrâna a instalat camere video de supraveghere în casă

O badantă care, în urmă cu circa trei ani, i-a furat bijuteriile bătrânei pe care o îngrijea a fost condamnată vineri, 1 iulie 2022, la 14 luni de închisoare în urma unui proces ce a avut loc la Tribunalul orașului italian Massa, provincia Massa-Carrara din Toscana.

Bătrâna o cunoștea pe badantă înainte de a angaja-o ca îngrijitoare, deoarece o ajutase în trecut din punct de vedere financiar. Când bătrâna a început să aibă nevoie de ajutor pentru a-și duce la bun sfârșit treburile casnice, a cerut ajutorul acestei femei, în care avea toată încrederea.

Odată cu trecerea timpului însă, bătrâna și-a dat seama că din cutia ei cu bijuterii lipsesc tot mai multe obiecte de valoare. La început s-a gândit că a început să o lase memoria, dar în cele din urmă a înțeles că ceva nu este în regulă.

În consecință, pensionara italiană și-a rugat nepotul să-i cumpere două camere video de supraveghere care, odată instalate în interiorul locuinței, au scos la iveală adevărul. Mai exact, badanta a fost surprinsă în timp ce sustrăgea câteva bijuterii din cutia de valori a bătrânei.

Deși toată viața ei și-a păzit cu strășnicie bijuteriile, bătrâna nu a vrut să creadă inițial că aceste furturi au fost făcute tocmai de badanta în care avea atâta încredere, mai ales că în trecut o ajutase din punct de vedere financiar.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cu toate acestea, claritatea imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere a fost de netăgăduit atât pentru bătrână, cât și pentru judecătoarea Valentina Prudente, care a condamnat-o pe badantă la un an și două luni de închisoare.

În plus, inculpata va trebui să despăgubească bătrâna și pentru daunele aduse părții civile.

Distribuie acest articol