Badantă ucisă în Italia de fratele bătrânei, fost profesor de matematică. Sentința redusă de la 14 la 9 ani de închisoare

- Conținut sponsorizat -

Un fost profesor de matematică italian, Pellegrino Reibaldi, în vârstă de 83 de ani, a primit o reducere de pedeapsă în urma recursului la Curtea de Apel din Napoli.

Acesta a fost inițial condamnat la 14 ani de închisoare pentru uciderea Mariei Baran, o badantă de 67 de ani, originară din Ucraina, dar pedeapsa i-a fost redusă la 9 ani, informează Il Mattino.

Incidentul tragic a avut loc în după-amiaza zilei de 15 decembrie 2021, într-un apartament din centrul localității Torre Annunziata de lângă Napoli.

Reibaldi a folosit o armă de foc deținută legal pentru uz sportiv și a tras de patru ori asupra Mariei Baran, care se ocupa de îngrijirea surorii sale.

În urma unui lung interogatoriu, pensionarul a mărturisit că a recurs la acest gest extrem deoarece considera că badanta nu oferea îngrijiri corespunzătoare surorii sale.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Avocatul Renato D’Antuono, a reușit să obțină pentru clientul său o sentință mai blândă, subliniind că în primul grad de judecată i s-a recunoscut faptul că nu a avut deplin control asupra acțiunilor sale în momentul comiterii infracțiunii.

De asemenea, din cauza vârstei înaintate și a stării de sănătate, Reibaldi se află de peste un an în arest la domiciliu, într-o structură specializată.

- Mai multe după publicitate -