„Badante” în Italia, șase din zece lucrătoare casnice muncesc ilegal. Soluția prezentată de președinta asociației MAYA

În Italia, șase din zece lucrători casnici muncesc ilegal, fără un contract de muncă, pentru un total de 1,2 milioane de persoane „fără contracte și fără nicio protecție din partea statului, inclusiv fără asigurare în cazul unui accident la locul de muncă”. Sunt date făcute publice de biroul de studiu Assindatcolf și prezentate de delegația asociației angajatorilor autohtoni în cadrul unei audieri la Comisia de Muncă a Camerei Deputaților.

Ana Maria Ivan, președinta asociației APS MAYA ETS din Italia, ne-a transmis un comunicat în care prezintă soluția în ce privește eradicarea muncii la negru în sectorul asistenței persoanelor vârstnice sau/și cu dizabilități. Redăm mai jos textul primit atât în limba română, cât și în cea italiană:

«În urma conferinței din 11 ianuarie organizată la Milano de către asociația noastră, ne-a fost semnalată din partea unei „badante” o problemă pe care o rețin de mare interes în rândul comunității noastre și anume problema muncii la negru în acest sector.

Problema „badantelor” la negru este o problema mult mai pregnantă decât poate părea și care implică o soluționare dificilă. Pe de o parte avem o „badantă” care în mod evident acceptă determinate condiții de muncă deoarece se găsește într-o situație de necesitate, de cealaltă parte avem o familie care susține costuri importante pentru îngrijirea unui familiar vârstnic sau invalid.

La exigențele acestor familii Statul, adesea, nu este în gradul de a oferi soluții eficiente. Luăm ca exemplu cazul tipic al persoanei invalide, constrânsă să stea la pat, căreia Serviciul Sanitar Național italian îi pune la dispoziție un infirmier pentru două ore la zi; este de la sine înțeles că asistența oferită este insuficientă ca să poată garanta cel puțin un nivel minim de demnitate pentru persoana în cauză. În această situație, ori familiarul decide să renunțe la alte activități și să-și petreacă întreaga zi în casă asistând persoana invalidă, ori în mod inevitabil este necesară prezența unei persoane care să se substituie acestuia.

A doua variantă, cea a angajării unei îngrijitoare, semnifică pentru familie că va fi constrânsă să susțină costuri pentru asistența invalidului/vârstnicului. Evident, va încerca să susțină costul cel mai mic posibil, având în vedere și faptul că atunci când vine erogată așa numita „indemnizație de însoțire” în favoarea persoanei invalide, aceasta nu este nici pe departe suficientă cât să acopere costul întregii asistențe.

Salariul „badantei” vine stabilit de comun acord între părți, pentru o anumită sumă și plătit cu frecvență săptămânală sau lunară. Familia care are nevoie de asistență, verifică mai întâi de toate propriul buget, stabilește cât poate cheltui și acționează în consecință.

Prin urmare, unica soluție posibilă este ca Statul să intervină și să ia măsuri prin care să ajute munca legală în detrimentul muncii la negru, spre exemplu deducând din baza de impozitare a veniturilor angajatorilor persoane fizice, costurile susținute pentru plata salariilor „badantei” și în același timp generând un credit de impozit (proporțional cu contribuțiile sociale vărsate 5%-10%) care să poată fi utilizat în momentul plății
impozitelor.

Numai astfel, între a plăti sume de bani la negru, sume care nu vor fi niciodată recuperate din partea contribuabilului și considerând și riscul de a fi supuși sancțiunilor prevăzute de lege în aceste cazuri, adoptarea unui contract de muncă regulamentar devine preferabil, ba mai mult decât atât, contribuie să genereze un mecanism virtuos în țesutul economic.

Statul, în fapt, sub aspect material, nu plătește nimic (în fapt, am vorbit de nesupunerea la baza impozabilă/deducerea di baza impozabilă și de creditul derivat din impozit, nu de erogare de sume din partea Statului). Principiul este unul foarte simplu și anume, Eu contribuabil, mă susbstitui ție, Stat, în erogarea unui serviciu pe care nu ești în gradul de a mi-l furniza, merit să fiu premiat și nu pedepsit și am dreptul de a-mi vedea furnizate instrumentele necesare pentru a putea înfrunta situația.

Aceasta este o reflexie personală, o sugestie, nu am prezumția de a avea soluția în buzunar însă mi-ar plăcea să mă confrunt cu alți exponenți ai comunității românești din Italia care au cochetat cu ideea de a găsi o soluție acestei probleme care interesează pe mulți dintre concetățenii noștri.»

Mai jos, comunicatul președintei Ana Maria Ivan și în limba italiană:

«La questione delle badanti in nero.
La Dott.ssa Ana Maria Ivan – Presidente della MAYA ha così risposto:

Il problema delle badanti in nero è un problema molto più diffuso di quanto può apparire e di difficile soluzione in quanto ci troviamo di fronte ad una vera e propria guerra tra poveri.
Se da un lato, abbiamo una badante che evidentemente accetta determinate condizioni di lavoro perché si trova in una situazione di bisogno, dall’altra parte c’è quasi sempre una famiglia che già sostiene costi importanti per la cura del famigliare non autosufficiente.

Alle esigenze di queste famiglie lo Stato, spesse volte, non è in grado di offrire soluzioni efficaci; pensiamo al caso del disabile allettato al quale il SS Nazionale mette a disposizione un infermiere per due ore al giorno; va da se, che l’assistenza offerta è insufficiente a garantire neppure un livello minimo di dignità per il disabile.

A questo punto o un familiare decide di sacrificare la propria vita trascorrendo l’intera giornata in casa ad accudire il disabile, oppure serve evidentemente qualcuno che lo faccia a posto suo. Questo significa che la famiglia sarà costretta a sostenere i costi per l’assistenza del proprio congiunto ed ovviamente cercherà di sostenere il costo più basso possibile, anche in considerazione del fatto che quando viene erogato cosiddetto „accompagnamento” in favore del disabile, questo non è mai sufficiente a coprire i costi dell’intera assistenza.

Non è un caso che la paga delle badanti viene concordata fra le parti forfettariamente con cadenza settimanale o mensile. La famiglia guarda il proprio budget, determina quanto può spendere e agisce di conseguenza. Pertanto, l’unica soluzione possibile è rendere più conveniente il lavoro REGOLARE rispetto a quello IRREGOLARE; ad esempio, sottraendo dall’imponibile i costi sostenuti per gli stipendi della badante e, al contempo, generando un credito di imposta (proporzionale ai contributi versati 5%-10%) che potrà essere utilizzato in sede di pagamento delle imposte.

Ecco che dunque tra l’esborso di somme in nero che non saranno mai più recuperate dal contribuente a fronte peraltro del rischio di incorrere nelle sanzioni previste dalla legge, l’uso di un contratto regolare diventa appetibile, oltre a contribuire ad ingenerare meccanismi virtuosi nel tessuto economico.

Lo Stato, di fatto, materialmente non sta sborsando alcunché (infatti abbiamo parlato di non assoggettabilità all’imponibile e di credito di imposta, non di erogazione di somme).
Siccome il Principio è quello che Io mi sto sostituendo a Te Stato nell’erogazione di un servizio che non sei in grado di fornire, merito di essere premiato e non punito ed ho diritto a vedermi forniti gli strumenti per farlo.

Questo ovviamente vuole essere uno spunto di riflessione, non ho la presunzione di avere la soluzione in tasca.»

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!