Badante în Italia. Ziua de duminică: 24 de ore libere pentru cele care locuiesc la domiciliul asistatului

Onoranze Funebri Alina

Întrebarea unei femei românce care lucrează ca îngrijitoare în Italia, ne-a făcut să aducem din nou în atenția lucrătoarelor din sectorul muncii casnice importanța cunoașterii drepturilor pe care le au conform legislației în domeniu. În cazul de față, badanta româncă își exprima următoarea nedumerire pe un grup de Facebook: „Lucrez la post fix, am doar 2 ore libere în fiecare zi și duminica, doar în cursul zilei. Știe cineva care sunt regulile reale și legale?”

O altă îngrijitoare româncă își expunea problema liberelor într-un comentariu la postarea respectivă: „La mine, de când lucrez e așa: 2 ore libere pe zi, sâmbăta am zi liberă adică de la 8 dimineața, până la 19:30 seara și sâmbăta când mă întorc deja lucrez. Pe zi lucrez 15 ore, nimic în plus nu mi-au plătit vreodată, toate zilele de joi am lucrat, nimic nu am primit în plus…”

- Continuarea articolului după publicitate -

Pentru o bună informare a lucrătoarelor din acest sector, redăm mai jos informații preluate din Contractul Colectiv Național de Muncă, unde sunt specificate toate drepturile privind orarul de muncă, orele și zilele libere de care pot beneficia conform legislației în vigoare:

Orarul de lucru al lucrătorilor din sectorul casnic. La câte ore libere are dreptul o lucrătoare din domeniul casnic?

Pentru personalul care locuiește la domiciliul asistatului („colf o badante convivente”) programul de lucru va fi conform CCNL, art. 14, alin. 1 (a), de maxim 10 ore zilnic și un total de nu mai mult de 54 de ore săptămânal.

În fiecare zi, lucrătorul/lucrătoarea are dreptul de o pauză de odihnă timp de 2 ore. În timpul acestor două ore lucrătoarea este liberă să facă ce dorește, inclusiv să părăsească domiciliul angajatorului.

Conform art. 13 din CCNL (Contratto Collettivo Nazionale di Lavoro) săptămânal, lucrătorul/lucrătoarea care locuiește la domiciliul asistatului are dreptul la un număr de 36 de ore libere distribuite astfel: 24 de ore duminica și 12 ore în oricare altă zi a săptămânii, conform acordului stabilit cu angajatorul.

Ziua liberă de duminică este obligatorie și lucrătoarea nu are voie, conform legii, să renunțe la ea.

Dacă lucrătoarea, la cererea angajatorului, este de acord să lucreze în ziua de duminică, aceasta își va recupera orele lucrate în ziua următoare a săptămânii iar pentru duminica lucrată va primi o plată majorată cu 60% din valoarea de plată a unei zile de lucru.

Dacă lucrătoarea este de acord să lucreze în cele 12 ore libere (de obicei în ziua de joi a săptămânii) va primi o plată majorată cu 40% sau își va lua liber în altă zi.

Pentru personalul care nu locuiește la domiciliul angajatorului („colf o badante non convivente”) programul de lucru va fi unul de maxim 8 ore zilnic, pentru un total de 40 de ore pe săptămână. Orele de lucru vor putea fi distribuite pe o perioadă de 5 sau 6 zile lucrătoare, de luni până vineri sau de luni până sâmbătă.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos

Publicitate
Susține publicația noastră!