Badante, menajere și bone în Italia, cursuri gratuite de formare profesională cu eliberare de atestat

Engim Veneto și Assindatacolf promovează în favoarea persoanelor interesate trei cursuri gratuite pentru a deveni asistent familial expert, informează Il Nuovo Teragglio.

Trei cursuri de formare practic-teoretică gratuite vor începe, așadar, în birourile Engim Veneto din Verona, Padova, Veneția și Oderzo (Tv), pentru a deveni menajeră, babysitter sau îngrijitoare pentru persoanele în vârstă.

Activitatea de asistent familial necesită abilități și cunoștințe specifice, nu întotdeauna dobândite doar cu experiența.

Cele trei cursuri de formare profesională se referă la următoarele activități:

  • Menajeră (colf). Cursul va avea o durată de 40 de ore;
  • Baby sitter. Cursul va avea o durată de 64 de ore;
  • Îngrijitoare. Cursul va avea o durată de 64 de ore.

Pentru toate cele trei cursuri, la final vor fi eliberate participanților certificate numite în Italia „patente qualità”.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Un alt avantaj este că numele celor care au participat vor fi incluse în listele serviciilor sociale ale primăriilor și puse la dispoziția familiilor care caută personal specializat, garantând astfel personal calificat și specializat.

Cursurile se vor desfășura în birourile ENGIM Veneto din Verona, Padova, Veneția și Oderzo și se adresează tuturor persoanelor, indiferent de vârstă, care intenționează să exercite această profesie.

Distribuie acest articol