Dacă la începutul anilor 2000 erau bărbații cei mai mulți care plecau din România la muncă în străinătate, în ultimii ani statisticile arată contrariul, numărul femeilor depășește cu mult pe cel al bărbaților români care emigrează. Multe dintre aceste femei fac în străinătate munci casnice, de la curățenie, bucătărie, la bone și acordarea de asistență persoanelor vârstnice. Ultima categorie pare a fi cea mai numeroasă dar și cea mai supusă la stres și mai nedreptățită în materie de drepturi sociale. S-au scris cărți, piese de teatru, s-au făcut filme pe această temă. Iar cei care le cunosc durerile, dorurile, temerile, sacrificiile, scriu despre ele, le transmit mesaje de încurajare și de recunoștință. Așa cum, recent, am descoperit un text emoționant al unui român dedicat acestor femei care poate fac prea mult și li se recunoaște mult prea puțin.
Cristian scrie:
„Dacă Dumnezeu va vrea, când mă voi întoarce acasă, voi ridica o mică statuie dedicată badantelor. Acestor femei care au plecat de acasă și au îngropat viața lor în casele italienilor, pentru ca fiul lor să facă școală, să plătească datoriile (omul era la birt toată ziua), să trimită bani la familie. Femei care au trimis milioane de euro în România. Și pe care România nu le mai vrea înapoi. Când au plecat, erau femei în putere. Acum, după 10-15 ani, celor din țară nu li se mai par utile. Bărbații nu le mai vor înapoi. Fii au crescut, nu mai au nevoie de ele, dar de bani da, prieteniile s-au pierdut, vecinii nu mai sunt… Mă închin în fața acestor icoane ale suferinței Neamului Românesc.” scrie Cristian Fodor pe pagina sa Facebook.
