Bărbat italian lovește cu mașina soția româncă și fuge de la fața locului

O femeie română de 53 de ani, rezidentă în localitatea Pistoia, a fost lovită cu mașina în această dimineață de 7 ianuarie 2019, în jurul orei 11:30, în piața Moro din localitatea Bari. La volanul mașinii care a lovit-o pe femeie, nimeni altul decât soțul conaționalei noastre, un bărbat italian originar din Pistoia.

Imagine de la fața locului unde conaționala noastră a fost lovită cu mașina de soț. Sursa foto: IlQuotidiano.com

Nu este clar încă dacă femeia română a fost lovită în timp ce cobora din mașină sau când era deja coborâtă, dar cert este că după ce a rănit-o, soțul acesteia a abandonat-o în mijlocul străzii și a plecat mai departe cu mașină cu tot, relatează ziarul Il Quotidiano.

La fața locului a intervenit în scurt timp o ambulanță care a condus-o pe femeia română la secția Urgențe a spitalului Mater Dei unde s-a constatat că starea sa de sănătate nu este în pericol, din fericire.

Între timp, Poliția Locală din Bari investighează asupra cazului iar din primele relatări reiese că soțul femeii românce a fost contactat telefonic de către agenții de poliție și a fost invitat să se prezinte la secție. Potrivit sursei citate, bărbatul italian susținea la telefon că s-a îndepărtat de la fața locului pentru a o denunța pe femeia română, deși nu se specifică în mod precis pentru ce anume voia să o denunțe.