Bătrână din Italia violată de badanta moldoveancă. Îngrijitoarea voia „să scoată diavolul din ea”

Tribunalul din Florența a condamnat o moldoveancă în vârstă de 37 de ani la 9 ani de închisoare după ce a fost găsită vinovată de viol și vătămare corporală împotriva bătrânei pentru care lucra ca badantă. După efectuarea pedepsei, femeia moldoveancă va fi expulzată de pe teritoriu Italiei, informează La Nazione.

Moldoveanca va trebui să plătească, de asemenea, o despăgubire de 25.000 de euro, stabilită în mod echitabil de către judecători, pensionarei în vârstă de 93 de ani, care s-a constituit parte civilă în proces alături de avocata Serena Borghigiani.

Fiindcă avea probleme de deplasare, cei trei copii ai pensionarei i-au angajat o badantă, prin intermediul unei agenții specializate.

Faptele au avut loc pe 1 noiembrie 2021, chiar în prima zi de serviciu a îngrijitoarei.

În acea zi, badanta a rămas singură acasă cu pensionara și ar fi imobilizat-o pe pat, spunându-i că trebuie „să scoată diavolul din ea” pentru că ar fi fost posedată. Apoi a violat-o. Nu este specificat în detaliu cum s-a petrecut acest lucru, cert este că îngrijitoarea a fost condamnată sub acuzația de violență sexuală agravată și vătămare a unei femei în vârstă.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Seara, pensionara s-a confesat cu copiii săi, iar aceștia au depus o plângere la carabinieri. Badanta a fost imediat concediată.

Ea nu a asistat niciodată la proces. În această dimineață, când s-a citit sentința, ar fi trebuit să apară în fața instanței, dar nu s-a prezentat în sală.