O femeie în vârstă de 79 de ani a dispărut în ziua de 28 martie în timp ce se plimba în apropierea plajei Torre Vignola (Olbia) din Sardinia. Silvana Gandola suferă de Alzheimer și era însoțită de îngrijitoarea sa care a pierdut-o pentru câteva clipe din vedere, timp în care pensionara s-a făcut nevăzută. După mai bine de o săptămână de căutări, până la acest moment bătrâna nu a fost găsită, scrie La Nuova Sardinia.
Căutările continuă pentru Silvana Gandola, văzută ultima dată în dimineața zilei de duminică, 28 martie, în zona plajei Torre Vignola, lângă Biserica San Silverio. Femeia era însoțită de badanta sa care pur și simplu a scăpat-o din vedere pentru câteva clipe.
După opt zile de intense căutări, niciun rezultat
Compania de Carabinieri din Tempio Pausania coordonează în permanență operațiunile de căutare împreună cu echipele de pompieri și de la protecția civilă. Au fost folosiți și câini dresați în căutarea de persoane, dar fără niciun rezultate, Silvana a dispărut fără urmă.
Cine a văzut-o din întâmplare în ultimele zile este rugat să anunțe cea mai apropiată unitare de poliție sau carabinieri.