O biserică românească din Italia are nevoie de ajutorul comunității pentru a restaura o școală abandonată

Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Muceniță Pelaghia” din localitatea Montecatini Terme, Italia are nevoie de ajutorul comunității pentru a restaura o școală dezafectată din localitatea San Quirico – Pescia. Preotul paroh Matei Tulan a demarat o acțiune de strângere de fonduri și de donații care vor contribui la renovarea locației.

Școala, situată pe strada Castrognano (San Quirico – Pescia), va găzdui tabere, școli de vară și întâlniri cu caracter laic sau religios, activități sociale, culturale, educative și civice cu copii, tineri dar și adulți și va deservi atât parohiile din împrejurimi, cât și din întreg cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române.

Imagine cu școala în prezent și simulare cu clădirea restaurată. Foto: Pagina de Facebook Scuola San Jacopo – S. Quirico Pescia

Cei care doresc să se implice o pot face fie direct prin voluntariat sau prin donaţii (materiale de construcţii, mobilier, rechizite şcolare, aparatură electronică, etc.).

Este de asemenea posibilă oferirea unei contribuții libere în contul bancar nou deschis:
Parrocchia Ortodossa Santa Pelagia Martire- Via Volturno 26 Montecatini Terme, 5016 (PT), IBAN: IT08 W080 0370 4620 0000 0220 329, deschis la Banca: Vival Banca-Montecatini Terme, sau direct la Parohia Ortodoxădin Montecatini Terme situată în Via Volturno 26.

Lucrări în curs la școala situată pe strada Castrognano (San Quirico – Pescia). Foto: Pagina de Facebook Scuola San Jacopo – S. Quirico Pescia

„Prin contribuția noastră la restaurarea clădirii, construim nu doar un loc sigur pentru tinerii noștri, ci construim tinerii noștri pentru a fi siguri în orice loc, promovând acțiuni ce au ca scop dezvoltarea personală si comunitară, acțiuni bazate pe adevăratele valori umane.
Apelăm la dragostea dumnevoastră pentru a susţine acest proiect deosebit de restructurare a şcolii Sfântul Iacob din localitatea montană San Quirico-Pescia, regiunea Toscană, prin care avem ocazia să investim în viitorul copiilor noştri”, a transmis preotul Matei Tulan pe pagina de Facebook Scuola San Jacopo – S. Quirico Pescia. Video aici.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI