Bologna – româncă agresată de trei infractori la ușa casei. I-au întrerupt lumina și au așteptat-o să iasă din apartament

Totul s-a întâmplat joi seara, 23 februarie 2017, în via della Ferriera din periferia localității Bologna, unde locuiește o femeie de cetățenie română în vârstă de 30 de ani și care a fost agresată de trei bărbați cu scopul de a o jefui.

Femeia se afla singură, în acea seară, în locuința sa de la parterul unei clădiri din strada respectivă, iar la un moment dat a rămas fără lumină, motiv pentru care a ieșit din apartament pentru a controla dacă a sărit siguranța de la contorul electric care se află în afara locuinței. Însă, în momentul când a ieșit din locuință, a fost întâmpinată de trei bărbați cu fețele acoperite care au prins-o cu mâinile de gât și i-au luat telefonul, aruncându-l la pământ.

Din fericire, dar și de frică, conaționala noastră a început să țipe puternic, lucru care i-a pus pe fugă pe cei trei infractori care, probabil, au înțeles că cineva va chema carabinierii, auzind strigătele femeii. Înainte de a fugi, însă, infractorii au luat și telefonul femeii care rămăsese pe jos, unde l-au aruncat în timpul atacului.

Din relatările anchetatorilor care au reconstruit dinamica faptelor din declarația femeii românce, se pare că cei trei infractori au întrerupt lumina în mod intenționat în apartamentul femeii pentru a o face să iasă din casă și să o jefuiască. Totodată, mai mulți locuitori din zonă au declarat că în ziua dinaintea agresiunii niște bărbați cu accent străin au sunat la interfoanele mai multor apartamente susținând că trebuie să facă un control la contorul electric.

Distribuie acest articol