Un boxer de origine română a devenit în Italia campion național la categoria super-pană

Cătălin Ionescu, supranumit „Marble Man” (Omul de marmură), un boxer de origine română, cu cetățenie italiană, a câștigat titlul de campion al Italiei la categoria super-pană.

Pentru titlul de campion național la categoria pană s-au confruntat Cătălin Ionescu, 25 de ani, din Lastra a Signa (Toscana) și Nicola Henchiri, 32 de ani, din San Giuliano Terme. Meciul a fost scurt, dar foarte intens, încheindu-se în favoarea lui „Marble Man” care l-a învins pe adversarul său prin KO tehnic.

„Sunt foarte emoționat – a spus Ionescu după imediat după meci – meritele nu sunt doar ale mele, ci ale întregului staff și ale acestui public minunat. Acum țintim mai sus, acesta a fost doar începutul.”

Cătălin Ionescu s-a născut și a copilărit în România. A venit în Italia la vârsta de șapte ani și jumătate: „Am făcut școala aici, din clasa a II-a până la liceu și am reușit să mă integrez foarte bine”, a declarat el într-un interviu pentru BoxeRingWEB.

A început să practice boxul la vârsta de 13 ani deoarece era cam dolofan și unele persoane i-au spus că așa va reuși să scape de câteva kilograme, dar antrenorul a văzut în el un mare potențial și astfel Cătălin a urmat acest drum, devenind un boxer profesionist. În anul 2021 el a primit cetățenia italiană.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Distribuie acest articol