Bunica din Iași care l-a emoționat pe Papa Francisc: „Uite, acum și eu pot să visez”

La finalul discursului susținut la Iași, în fața mulțimii, Papa Francisc a spus o poveste emoționantă cu care a smuls aplauzele tuturor celor prezenți. Suveranul Pontif a dezvăluit întâlnirea de doar câteva momente cu o bătrână care-și purta nepoțelul în brațe.

„Vreau să vă povestesc o experiență pe care am avut-o la intrarea în piață. Era o bătrână, o femeie destul de bătrână, o bunică. Și în brațe avea un nepot care nu avea mai mult de 2 luni. Când am trecut, mi l-a arătat. Zâmbea și zâmbea cu complicitate! Ca și cum mi-ar fi spus: „uite, acum, eu pot să visez!” Pe moment, m-am emoționat și nu am avut curajul să o aduc aici, în fața voastră. De aceea vă povestesc acum. Bunicii visează când nepoții merg înainte, iar nepoții, când își trag rădăcinile din bunici!”, a spus Papa Francisc celor 150.000 de pelerini adunați la Iași.

Papa Francisc a susținut un discurs emoționant pe scena special amenajată în Piața Palatului Culturii din Iași, după ce a ascultat povestea unui tânăr student și cea a unei familii cu 11 copii, unii dintre ei plecați la muncă în străinătate.

Bunica din Iași care l-a emoționat pe Papa Francisc: „Uite, acum și eu pot să visez”. Foto: VATICAN NEWS
Distribuie acest articol