Bunicul lui Alex, băiatul român împușcat în Italia: „Am încercat să-l rețin în mașină, dar nu am putut”

- Conținut sponsorizat -

Cei doi nomazi români, născuți în Italia, care l-au ucis pe Alexandru Ivan, băiatul român de numai 14 ani, au fost identificați de forțele de ordine și au fost dați în urmărire. Ei au fost recunoscuți de camerele de supraveghere și de rudele lui Alexandru. Unchiul Ionuț: „Mă agresau și pe mine când eram mic”.

Alexandru a fost împușcat în fața stației de metrou Pantano de la periferia Romei, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 13 ianuarie

„Au fost romii cei care au tras, îi cunoaștem toți, locuiesc aici de 15 ani și când eram mic mă agresau”, a spus Ionuț Măciucă, transportator.

El a descris ceea ce se întâmplă în acest colț de cartier Finocchio, situat între Borghesiana, Pantano și granița dintre Roma și Montecompatri, teritorul unor clanuri mafiote compuse în mare parte din străini, chiar dacă născuți în Italia, precum cei doi bărbați de 30 de ani de origine română pe care carabinierii de la compania Frascati îi urmăresc de vineri noaptea.

Ei ar fi fost deja identificați și sunt cei care au deschis focul în parcarea terminalului metroului C, pe via Casilina, împotriva unui grup format din cel puțin cinci persoane, printre care Alexandru Ivan, elev la școala gimnazială „Domenica Savio”, în Finocchio, ucis cu două focuri de armă.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Împreună cu el era tatăl său vitreg Tiberiu, unchiul Ionuț, care a adus câțiva prieteni înarmați cu bâte de baseball la întâlnirea cerută de unul dintre „șefii” cartierului după o ceartă care avusese loc cu trei ore și jumătate înainte la barul «Esse Café».

Prologul unei nopți de violență și opresiune, pe care carabinierii încearcă acum să o reconstituie prin mărturii și filmări ale camerelor de supraveghere ale barului și stației de metrou.

La bar, în jurul orei 23:30, Tiberiu, tatăl vitreg al lui Alexandru, s-a certat cu un grup de romi beți:

„Totul a început de la o privire și o frază de genul „che ca..o ti guardi” (ce p.. mea te uiți așa?), au spus acești nomazi. Erau toți beți. Suntem oameni care nu ne lăsăm călcați pe picioare și am răspuns. Totul s-a terminat acolo, dar ei după aceea au pregătit o adevărată capcană”, a povestit Ionuț Măciucă, unchiul băiatului.

Dar nu s-a terminat. Familia Măciucă, Tiberiu (tatăl vitreg al lui Alexandru), Ionuț (unchiul), bunicul băiatului și alte două persoane au mers să se întâlnească mai târziu cu grupul de nomazi în parcarea de la metrou „pentru a clarifica lucrurile”.

- Continuarea după publicitate -

Bunicul băiatului a povestit: „Alex a deschis portiera mașinii să meargă să vadă ce se întâmplă, am încercat să-l rețin dar nu am putut. A coborât din mașină după ce a auzit împușcăturile, a vrut să fugă la tatăl său vitreg. 

Am ajuns acolo cu două mașini, nepotul meu era în aceeași mașină cu mine. Am stat departe când au început să tragă în timp ce treceau cu mașina lor pe Via Casilina. Atunci băiatul a fugit din mașina noastră. Nu știu de ce a făcut-o, poate că s-a speriat, poate că a vrut să fugă la tatăl său vitreg care era mai în față”.

Grupul respectiv de romi este cunoscut în cartier

Locuiesc nu departe de locul tragediei. La fel ca și tânăra victimă, care locuia cu tatăl său vitreg, mama și sora lui într-un bloc de apartamente de pe partea opusă a barului «Esse Café», tot pe via Casilina, în cartierul Finocchio. „Aceia sunt oameni care umblă cu cuțite, – spune Ionuț – care declanșează lupte, trăiesc aici, la o sută de metri”.

- Continuarea după publicitate -

„Au venit cu trei mașini, au tras întâi în aer și apoi la întâmplare. Și l-au nimerit pe el. Nu avea nicio legătură. Era un copil. Nu poți să mori dintr-un motiv atât de trivial. Vrem să se facă dreptate!”

- Mai multe după publicitate -