Caltanissetta – incendiu la ușa casei unei familii de români cu trei copii. Indiciile arată că a fost provocat intenționat.

Incendiul a avut loc în jurul orei 1:00 din această noapte de 15 februarie, 2017, când o familie de români din localitatea Gela, provincia Caltanissetta, soț, soție și trei copii, au riscat să moară intoxicați în casa lor din via Colombo, în urma unui incendiu provocat intenționat la ușa casei lor.

Unul din cei trei copii ai familiei, în vârstă de 10 ani, a fost dus la spitalul Vittorio Emanuele pentru îngrijiri medicale dar, din fericire, nu a fost nevoie de internare, întreaga familie rămânând nevătămată.

Din primele relatări, se pare că cineva a aprins flăcările turnând benzină pe ușa casei conaționalilor noștri și apoi i-a dat foc, la câțiva metri distanță de casă fiind găsit un bidon de plastic cu resturi de benzină în el. Focul a distrus ușa și a înnegrit fațada casei, însă, s-a stins înainte de sosirea pompierilor.

Agenții de la comisariatul din Gela investighează acum cazul, pentru a descoperi identitatea persoanei care a provocat incendiul, plecând de la presupunerea că este vorba de un act de răzbunare în urma unor divergențe între familia de români și alți conaționali.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol