Cântăreața italiană Eliza G a câștigat Marele Trofeu Cerbul de Aur 2019

Marele trofeu al Festivalului Cerbul de Aur 2019, organizat la Brașov și ajuns la cea de-a 19-a ediție, a fost câștigat de interpreta italiană Elisa Gaiotto. Cântăreața a participat la concursul internațional de interpretare cu piesa românească „Creioane colorate” (Feli).

Elisa Gaiotto (Eliza G) a mărturisit că este la primul premiu pe care îl câștigă în carieră. Marele trofeu Cerbul de Aur 2019 a fost însoţit de un cec în valoare de 25.000 de euro.

Cântăreața italiană are 35 de ani și s-a născut la Sacile (Pordenone – Friuli Venezia Giulia). Și-a lansat primul single, Summer lie, în anul 2009 și a participat la numeroase concursuri de gen. Cel mai recent a fost în aprilie, la concursul TV „The Voice Italy” unde a ajuns până în semifinale, unde a cântat „Altro che favole”, primul său single în italiană, lansat de Universal Music.

„Sunt dependentă de pop, electro-rock și acustic. Acesta este stilul meu”, a declarat ea într-un interviu publicat pe site-ul oficial al festivalului Cerbul de Aur.

Premianții Festivalului Cerbul de Aur, ediția a 19-a din august 2019

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Premiul I, în valoare de 15.000 de euro, i-a revenit austriecei Sara De Blue. Ea a interpretat piesa „Ce are ea” (Delia).

Premiul al II-lea, în valoare de 10.000 de euro a fost câștigat de Ralfs Eilands, din Letonia, care a participat la concurs cu piesa românească „Apa” (Loredana).

Premiul al III-lea, în valoare de 5.000 de euro, i-a fost atribuit cântăreței Monika Marija, din Lituania, care a concurat cu melodia „Mă ucide ea” (Mihail).

Premiul publicului, în valoare de 2.500 de euro, i-a fost acordat lui Florin Răduţă, care a interpretat în concurs piesa românească „Dragostea rămâne” (Andra).

Premiul presei acreditate la festival, în valoare tot de 2.500 de euro, i-a revenit Syuzannei Melqonyan, din Armenia. Aceasta a interpretat în concurs piesa românească „Pe aripi de vânt” (Delia).

De asemenea, premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti, în valoare de 2.500 de euro, a fost atribuit cântăreţului australian Alfie Arcuri, care a concurat cu hitul lui Smiley „Acasă”.

În video de mai jos, Eliza G cu piesa „Creioane colorate”:

Distribuie acest articol