Carantină pe timpul nopții în Lombardia, interzisă deplasarea persoanelor între orele 23.00 și 5.00

Ministrul sănătății Roberto Speranza și președintele regiunii Lombardia, Attilio Fontana, au semnat o ordonanță de urgență prin care sunt instituite noi măsuri de prevenire a răspândirii infecției cu Sars-coV-2 pe teritoriul regiunii. Printre acestea și interzicerea deplasărilor în afara locuinței pe timpul nopții, începând de joi, 22 octombrie, informează La Repubblica.

Așadar, începând de mâine, în intervalul orar cuprins între orele 23:00 și 5:00, este interzis ca persoanele de pe teritoriul regiunii să se deplaseze în afara locuinței. Vor fi permise doar deplasările motivate de necesități dovedite, cum ar fi:

  • deplasarea în interes profesional, între locuință și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală de urgență, care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  • în orice situație este permisă întoarcerea persoanelor la domiciliu.

În cazul deplasărilor în afara locuinței pe timpul nopții, cetățenii vor fi obligați să aibă asupra lor declarațiile pe propria răspundere privind orarul, destinația și motivul deplasării. În cazul nerespectării măsurilor, se vor aplica amenzi de până la 3.000 de euro.

Lombardia rămâne cea mai afectată regiune a Italiei de pandemia de coronavirus, numărul cazurilor noi de infecție cu Sars-coV-2 este din nou în creștere.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!