Cătălina Diaconu și Valeria Cristea Nechita, două românce din Italia care aduc onoare comunității noastre

La data de 28 septembrie 2018, professoara Cătălina Diaconu va prezenta la „Casa dell’Aviatore” din Roma, concertul de închidere al celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional „Muzica pre-academicienilor – o promisiune pentru viitor”. Proiectul și direcția artistică aparține profesoarei românce Cătălina Diaconu.

Festivalul, care a devenit o tradiție, are drept scop sensibilizarea opiniei publice și a instituțiilor cu privire la tema educației muzicale în rândurile tinerilor, scrie abitarearoma.net.

Valeria Cristea Nechita, pianistă și compozitoare de origine română

Valeria Cristea Nechita, tânăra pianistă care va concerta pe 28 septembrie, s-a născut la Avellino, în Italia, în anul 2000 într-o familie de muzicieni de origine română. Câștigătoare a numeroase premii muzicale ca pianist și compozitor, Valeria a avut o activitate intensă, plină de concerte în cadrul unor importante festivaluri naționale și internaționale. A absolvit pianul în anul 2017 la Conservatorul „Domenico Cimarosa” din Avellino, cu cel mai înalt punctaj. Valeria va prezenta în concert: Beethoven, Sonata op. 31 n. 2 „Furtuna”, F. Chopin Studio op. 10 n. 5, F. Mendelssohn Bartholdy Fantasia în minor Fa diesies op. 28 și M. Ravel „Sonatine”. În prezent, Valeria Cristea Nechita participă la Academia Internațională de Pian „Incontri col Maestro” din Imola, în clasa lui M Ju Jin.

Concertul din seara zilei de 28 septembrie încheie o lungă călătorie muzicală care a durat cinci luni, inaugurată pe 19 aprilie la Casa dell’Aviatore și care a inclus 10 evenimente dedicate tinerilor muzicieni de vârstă preuniversitară de toate naționalitățile, uniți de pasiunea pentru muzică.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Profesor docent Cătălina Diaconu din Italia, împreună cu elevii săi. Foto: abitarearoma.net

Directorul artistic Cătălina Diaconu, născută în România și activă în Italia în calitate de profesoară de pian din 1981, se dedică de mai mulți ani promovării tinerilor talente, mulți dintre ei de origine română, care frecventează școala în Italia. Ca parte a Festivalului, acești tineri contribuie, prin mesajul lor, la consolidarea unei imagini pozitive a României în lume.

 

Intrarea la concertul din 28 septembrie de la ora 18.00, este gratuită dar se recomandă rezervarea la următoarea adresă de email: segreteriasezione@romadue-broglio.eu. Pentru informații despre programul concertului, se poate contacta direcția artistică, Prof. Cătălina Diaconu: cat.diaconu@gmail.com.

Distribuie acest articol