luni, 21 iunie, 2021

Cultură

Poezii, cărți, filme, muzică și multe altele

Eurovision – o româncă a fost aleasă să reprezinte Elveția în 2017. Iată cine...

„AM CÂȘTIGAT! Voi reprezenta Elveția la Eurovision alături de trupa mea iubită Timebelle. Sunt foarte mândră. Simt că meritele îmi sunt în sfârsit recunoscute. Mulțumesc familiei mele și prietenilor dragi care ne-au susținut. Sper din...

Sanremo, 7-11 februarie 2017. Festivalul cântecului italian, ediția a 67-a

În aceste zile în Italia se desfășoară Festivalul cântecului italian, care a ajuns la ediția a 67-a. A început marți la Sanremo, este prezentat de Carlo Conti și Maria de Filippi și se va desfășura...

Grațierea și amnistia în istoria României de la al doilea război mondial și până...

Ce este grațierea? Grațierea - act de clemenţă sau de renunţare din partea statului la dreptul său de a impune executarea pedepsei, având ca efect faptul că cel condamnat este iertat de executarea pedepsei, total sau...

Desfiinţarea hotarului dintre Focșanii Moldovei și Focșanii Munteni – temelie a statului naţional...

Focșanii - oraș prin excelență negustoresc - a trăit cu intensitate frământările politice de la jumătatea veacului al XIX-lea. La acea epocă, focșănenii au constituit un veritabil puls al arterei Milcovului, semnalând gradul de...

Misterele Unirii din 1859. Masonii, Cuza, Marile Puteri sau Poporul?

Unirea Principatelor Române, cunoscută și ca Mica Unire, a fost și este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în...

A. I. Cuza, domnitorul care a împroprietărit țăranii cu pământ și i-a obligat să...

Odată cu unirea Principatelor Române sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 24 ianuarie 1859, s-a trecut la implementarea programelor paşoptiste, unele dintre direcţii fiind împroprietărirea țăranilor cu pământ și reorganizarea instrucţiunii publice. Reforma agrară a...

Legea secularizării averilor mănăstireşti sau cum a lăsat Cuza Vodă Biserica în sapă...

Prin motivaţia culturală şi lingvistică dintre Moldova şi Valahia, a fost posibilă unirea de la 24 ianuarie, 1859, fapt ce a reprezentat un proces complex din punct de vedere instituţional. Acest lucru a silit...

Roma – Școală de teatru româno-italiană pentru copii. Primul curs: 14 ianuarie-14 iunie 2017

Teatrul, atât cursurile, cât și vizionarea spectacolelor, reprezintă o metodă eficientă de a stimula încrederea și stima de sine a copiilor, de a combate timiditatea și tracul și de a le pune creativitatea și imaginația...

Elvis Presley – 82 de ani de la naștere. Detalii surprinzătoare despre Regele Rock...

În ziua de 8 ianuarie 1935, în Tupelo, un mic orășel din statul american Mississippi, într-o casă modestă, Gladys Presley aduce pe lume doi gemeni. Primul, Jesse Garon s-a născut mort, dar cel de-al...

Stephen Hawking împlineşte astăzi 75 de ani. Un Einstein al zilelor noastre!

"Partea proastă a celebrităţii mele este că nu pot merge nicăieri în lume fără a fi recunoscut. Nu este de ajuns să port ochelari de soare şi perucă. Scaunul, mă dă de gol." Stephen Hawking, ...

URMĂREȘTE-NE

222,003FaniÎmi place
2,699CititoriConectați-vă
114CititoriConectați-vă
292AbonațiAbonați-vă

PUBLICITATE

ARTICOLE RECENTE:

PUBLICITATE