Viața a devenit în ultimii ani o călătorie la propriu pentru mulți români din țară. Îndemnați de lipsurile materiale, de curiozitatea de a descoperi noi mentalități, obiceiuri și stiluri de viață sau pur și simplu în căutare de oportunități care să le ofere un viitor mai bun, românii au împânzit cele patru colțuri ale lumii lăsând în urma lor o țară care se golește tot mai mult de la o zi la alta și care nu face aproape nimic pentru a opri exodul poporului său.
De treizeci de ani din România se emigrează în masă, români de toate vârstele, de la tineri și până la oameni în pragul pensionării. Aproape toți caută în țările din vestul Europei ceea ce conducătorii țării lor nu le pot oferi încă: o stabilitate financiară, siguranța zilei de mâine, protecție, respect și considerație din partea statului, șansa de a realiza măcar o parte din visele pe care îndrăznesc să le aibă și certitudinea că și le pot îndeplini. Români care ar fi putut clădi o împărăție ca în povești pe tărâmul de minune în care s-au născut, dar de unde au fost izgoniți de sărăcie, de lipsuri, de birocrație, de nepăsare.
Ce au realizat în anii de când au plecat departe de casă, dar și ce au pierdut sau le-a lipsit cel mai mult în acest timp, își povesteau unii altora într-un grup de socializare al românilor răspândiți în întreaga lume:
Ana: „Am învățat în străinătate să mă iubesc pe mine și să mă respect, să scap de toată lumea care nu merită atenție și e falsă, să nu mă mai plâng de greutăți, să fiu optimistă, să iubesc viața. Am câștigat bani și am reușit să acopăr toate datoriile pe care le aveam în țară, am renovat casa și am multe alte planuri. Ce am pierdut? Timpul petrecut cu părinții, dar acuma știu să îi apreciez mai mult și le arăt deseori cât sunt de importanți pentru mine. Le trimit mereu flori părinților chiar dacă sunt departe. Asta este să fi fericit cu tine și să înțelegi că banii nu înseamnă iubire, ci iubirea înseamnă lucruri mărunte și minunate.”
Luminița: „Nu am pierdut nimic că am plecat din țară, doar de câștigat am avut. O viață mai bună, un serviciu din care mă întrețin destul de bine, copii mari și frumoși, un apartament, o mașină și o viață decentă. Singurul lucru pentru care sufăr sunt părinții mei, de 15 ani sunt plecată departe de ei. Nu demult mi-am pierdut mama și sufăr pentru timpul pe care nu l-am petrecut alături de ea. Dar părerea mea, în cele din urmă, este că și dacă eram în România tot așa de rar îi vedeam pe părinții mei, pentru ca eu locuiam departe unii de alții. Nu știu cum ar fi fost mai bine… Printre altele, viața în străinătate m-a făcut mai înțeleaptă și mai puternică.”
Loredana: „Nici eu am pierdut nimic pentru că am plecat.. doar am obținut tot ce mi-am propus atunci când am plecat de acasă.”
Rebeca: „Am obținut în străinătate tot ce România nu a fost în stare să îmi ofere, un loc de muncă stabil și bine plătit, o casă, vacanțe în locuri unde nu aș fi visat vreodată să ajung, prieteni cu aceeași mentalitate deschisă ca și mine. Ce am pierdut? Timpul cu familia, cu rudele, cu cei dragi rămași în țară.”
Pentru unii, bani mai mulți, pentru alții o nouă mentalitate, noi locuri, noi prieteni, vise împlinite. Dar nimic pe gratis, toate acestea plătite cu doruri, cu sacrificii și cu regrete. Dintre toate, cel mai crunt este regretul că timpul petrecut alături de cei dragi nu va putea în veci să fie recuperat, va apăsa ca o cruce grea pe umerii acestor fii și fiice constrânși să trăiască departe de părinți, de rude, de țară. O țară superbă, frumoasă, o Românie cândva mănoasă, care pare condamnată de câteva decenii la nepăsare, indiferență și la autodistrugere.
