Părerea italienilor din Cluj despre această localitate: „Toată dragostea pentru acest oraș minunat și civilizat”

Cu o populație stabilă de circa 325.000 persoane, fără a lua în calcul studenții, Cluj-Napoca a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai active și atractive orașe europene. Aici trăiesc și muncesc francezi, italieni, germani, spaniol, bulgari, ș.a.

În Cluj-Napoca locuiesc aproximativ 1.000 de cetățeni italieni, fiind a doua cea mai numeroasă comunitate de străini după francezi

Totodată, Italia ocupă locul întâi în topul investitorilor străini din punctul de vedere al numărului de companii prezente pe piața românească în 2017, iar schimburile comerciale dintre cele două țări au avut o valoare record, cea mai ridicată din ultimii 10 ani.

Italia are la Cluj și un Consulat onorific care a fost inaugurat pe 25 ianuarie 2019 și care se dorește a fi liantul dintre cetățenii italieni rezidenți în regiunea Transilvaniei și autoritățile italiene, dar va contribui și la consolidarea relațiilor de afaceri între cele două țări. De asemenea, consulatul își propune ca în perioada următoare să redeschidă la Cluj-Napoca un centru cultural prin intermediul căruia să vină în sprijinul copiilor români, născuți cetățeni italieni, ai căror părinți au decis să se întoarcă în țară, dar și al italienilor care au ales să se stabilească în România, apoi o școală cu predare în limba italiană ar fi următorul proiect, care să deservească aceluiași scop. Școala ar urma să fie acreditată de Ministerul Educației din Italia.

Dar ce spun italienii din Cluj despre acest oraș?

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pe un grup de pe o rețea de socializare cu cetățeni italieni care trăiesc sau călătoresc des pentru afaceri la Cluj, Barbara, o tânără studentă din Italia admisă pentru un curs la Universitatea din acest oraș, întreabă: „Peste câtva timp ar trebui să vin în România, la Cluj-Napoca, ce-mi puteți spune despre viața și despre învățământul universitar din acest oraș?”

Francesco a fost primul care a răspuns conaționalei sale: „Clujul este un oraș minunat! Plin de viață și de atracții, fără a fi haotic. Trăiesc la Cluj de aproape 20 de ani, iar limba ți se va părea extrem de ușor de învățat, deoarece este foarte asemănătoare cu a nostră.”

Daniele o asigură pe Barbara: „Am făcut și eu un curs la facultatea de inginerie electronică din Cluj și te sfătuiesc să mergi neapărat. Va fi minunat, ai să vezi! Pentru mine a fost perioada cea mai frumoasă a studiilor mele, universitatea este excelentă și orașul superb! Mult noroc!”

Luca, italian originar din Milano, dar căsătorit la Cluj unde s-a stabilit împreună cu familia, recunoaște că nu poate fi imparțial: „Eu sunt părtinitor, pentru că mi-am adus la Cluj practic tot viitorul meu, munca, familia, casa și toată dragostea pentru acest oraș minunat și civilizat.”

Un alt italian, originar din Sicilia, dar care are o activitate la Cluj-Napoca scrie: „Este un splendid oraș universitar și dezvoltat din punct de vedere tehnologic, universitățile sale sunt renumite în întreaga Europă. Ai avut noroc să alegi să vii la Cluj și vei avea o experiență extraordinară. Dacă ai dubii, vino la un sfârșit de săptămână, vizitează orașul și cunoaște-i oamenii, te asigur că vei fi impresionată!”

Distribuie acest articol