Ce salariu are un muncitor vietnamez în România. „Sunt mai conştiincioşi şi mai obedienţi decât românii”

În timp ce românii preferă ajutoarele sociale sau cel mult contractele sezoniere, din Occident, 5000 de oameni au mers, numai anul trecut din afara Uniunii Europene să lucreze în România.

Primesc în țară la noi salarii duble sau chiar triple față de cât iau la ei în ţară.

Cei mai mulţi sunt vietnamezi şi spun cei care îi plătesc că sunt harnici şi foarte serioşi

Din cei 9000 de muncitori străini, câţi lucrează la Şantierul Naval din Tulcea, 300 sunt vietnamezi angajaţi anul trecut. Conducerea companiei riscă să piardă comezile de nave, pentru că nu mai găsea personal, aşa că îi plăteşte pe cei veniţi din Vietnam cu 1.500 de euro, scrie știrileprotv.to.

În total, peste 1.400 de vietnamezi au fost angajaţi la companii din România, anul trecut, de şase ori mai mulţi decât în 2016. Lor li se alătură turci, chinezi, sârbi şi chiar cetăţeni din Sri Lanka.

Anul trecut, Inspectoratul pentru imigrări a eliberat 5.000 de avize de angajare pentru persoane care provin din ţări din afara spaţiului comunitar. Creşterea este considerabilă faţă de anul 2016, când au fost doar 3.000. Vorbim, în mare parte, de personal necalificat sau puţin calificat, care lucrează de cele mai multe ori în construcţii, în hoteluri sau restaurante.

- Continuarea articolului după publicitate -

Pentru angajatori, costurile să îi aducă în România sunt mari.

Unui cetăţean venit din afara spaţiului comunitar trebuie să îi asiguri un salariu mediu pe economie care este undeva la 4.200 începând cu luna ianuarie. Salariatului român trebuie să îi dau minimul de 1.900 de lei. Din România nu găsim nici muncitori necalificaţi, nici muncitori sezonieri. Vin cu nişte pretenţii de salarizare foarte mari şi din păcate cultura muncii nu mai există”, spun angajatorii români.

Aşa că, deşi mai scumpi, angajatorii romani încep să îi prefere pe asiatici.

„Obţii o productivitate mai mare, ceea ce evident îţi reduce costurile per total, pentru că este vorba despre atitudinea faţă de muncă a anumitor popoare care diferă foarte mult. Sunt mai conştiincioşi, şi mai obedienţi decât noi”, explică Oana Datki, specialist HR.

Guvernul a stabilit că anul acesta pot merge în România cel mult 7.000 de lucrători străini din afara Uniunii Europene. Numărul este mic, spun specialiştii în resurse umane, în condiţiile în care piaţa muncii din țară are nevoie de zeci de mii de angajaţi.

Susține publicația noastră!
CrystalDENT Milano CrystalDENT Milano

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos

Publicitate