Vasile Tudorache, un vrâncean stabilit împreună cu familia în Italia, după mulți ani de peregrinare a decis să se întoarcă definitiv în țară. Înzestrat cu un bogat talent poetic popular, Vasile a făcut cunoscută decizia sa prietenilor cu ajutorul unei poezii publicate pe Facebook în care spune:
„Gata cu străinătatea!
Am muncit, cam peste poate
Am muncit, c-a trebuit
Dar plec din străinătate
Nu mai pot, am obosit!”
Ca răspuns, Vasile a primit multe felicitări pentru hotărârea sa, considerată de unii o adevărată probă de curaj. Mulți, însă, și-au exprimat scepticismul și neîncredrea iar românul nostru nu a stat mult pe gânduri și a scris pentru ei:
„Măi fraților, chiar vreți să vă lăsați oasele pe aici? Nu mai vin nici dacă trebuie să muncesc și noaptea, gata, punct, mai vreau să-mi văd și de sănătatea mea, și de casă.
Casa mea nu e muzeu, apoi sănătatea de care toți ne temem că o șubrezim, ce facem cu ea? Nuuuu, gata, am terminat cu chinurile și cu umilințele de tot felul, m-am săturat de muncit doar pentru taxele de aici, abia le fac față, nu se mai poate.
Nu mi-e teamă de sărăcie, sincer sunt unii, rămași acasă în sat, care i-au întrecut pe cei plecați prin străinătate. Au case frumoase, copiii la orașe, pe la facultăți, au și ei mașini, merg la mare, etc., și eu cred cu tărie că au făcut mai bine că nu au plecat. Vorbesc de cei din satul meu, în alte părți ale țării nu știu situația și nu mă pot pronunța.
Însă sătenii mei cei care nu au plecat niciodată, știu să mânuie banul, cheltuiesc doar pe strictul necesar, se abțin un pic la cumpărături, nu ca noi, facem praf banii adunați cu greu un an, într-o săptămână, două, parcă avem ciudă pe ei în buzunare apoi o luăm de la zero prin străini în urmă crescând bălăriile cât gardurile! Casa noastră nouă, cu toate utilitățile, rămânând în paragină spre a se deteriora încet, până vom reveni și istoria se repetă an de an.
Așa nu ajungem nicăieri, ne vom întoarce bătrâni și bolnavi acasă, gata să murim.
Eu cred că le e teamă celor cu fițe de Italia, plăcându-le să se recomande „Giovanni”, nu Ion și care umblă pe acasă pe ulița pietruită la adidas si blugi de sute de euro când lumea e la muncile câmpului. Ori, dacă vrei să te reintegrezi acasă, mai încalți și cizmele, faci un șanț să nu-ți intre apa în casă, cureți la porc, etc. Tricoul, pantalonul și adidasul de firmă in dulap, pe raft, până duminică sau eventual o sărbătoare, nu?
Vă doresc clipe senine și gândiți-vă la ce v-am spus, bătrânețea și neputința ne dau târcoale la unii…
Nu mi-e frică de sapă, de acolo am mâncat până să vin în luxul străinului, să vedeți ce-i dau rugina jos de pe ea!”
