Președintele unei asociații românești din Italia despre protestul din 10 august: „N-au fost mai mult de 50 de oameni din diaspora”

Despre protestul de la 10 august din Piața Victoriei s-a scris și s-a vorbit mult în ultimele zile și bine s-a făcut! A fost o acțiune boicotată, manipulată, neorganizată, așa cum mulți au susținut încă de la început, dar a reușit să demonstreze fără perdea, fără ascunzișuri, drama României de astăzi, situația jalnică în care se află țara noastră în prezent, din punct de vedere politic și social și ce o așteaptă dacă se continuă cu aceeași nomenclatură de la putere. Cei prezenți în Piața Victoriei pe data de 10 august au dat piept cu tacticile și strategiile mârșav comuniste care planează ca un nor negru asupra democrației din România. Provocări și represiune în forță, pentru a se demonstra cine este la pupitrul de comandă. Și s-a văzut!

Au scris și au vorbit analiști fel de fel, oameni politici, sociologi, s-au prezentat mărturii ale celor prezenți în Piață în acea zi, dar și opinii a celor sceptici, dezamăgiți și neîncrezători în această acțiune. Care au privit totul la televizor, de pe divanul comod al casei lor iar acum, unii dintre ei, se afișează public dându-și cu părerea, frumos îmbrăcați și pieptănați în fața națiunii, poate, poate, reușesc să dobândească ceva firimituri de atenție necuvenită, dar binevenită că, dealtfel, nimeni nu-i mai bagă în seamă.

Așa cum a procedat și un domn, Eugen Terteleac, președinte al unei asociații de români din Italia care, după câteva zile bune de la evenimentele la care fac referire, s-a prezentat aseară la o televiziune națională din România unde a susținut următoarele în urma unui discurs nu tocmai coerent, pe care trebuia să te străduiești temeinic ca să poți pricepe ce și cum a vrut să spună:

„Am declarat cu două săptămâni înainte de protest că asociația pe care o conduc se dezminte și se distanțează de această acțiune (protestul diasporei din 10 august – n.r.). Membrii asociației mele nu vor participa la acest miting.”

Bine, bine, am înțeles, acum nu știu dacă domnul respectiv a făcut vreo adunare plenară și i-a întrebat chiar pe toți membrii dacă sunt sau nu de acord cu participarea sau și-au ales dreptul să decidă singuri și pentru ei, dar atunci ce caută el acum într-un platou de televiziune unde își dă cu părerea despre ce s-a petrecut în Piață? Dacă a luat imediat o poziție contradictorie față de această acțiune, dacă n-a participat, n-a vrut să știe, n-a mâncat și nici gura nu-i miroase, de ce vorbește despre fapte de care nu are habar?

„Nu exista un organizator credibil, mitingul nu avea temă”, susține domnul reprezentant al asociației sale și strict doar al acesteia.

Mitingurile într-o societate democratică pot fi și spontane, fără un organizator numit iar tema, mi s-a părut cât se poate de reală, la obiect, succintă și clar exprimată. În Piață s-a scandat: „Jos PSD-Ciuma Roșie”, „Jos Dăncilă”, „Jos Dragnea, jos hoții”, ce este așa de greu de priceput?

După ce a contestat ideea în sine a protestului din 10 august, domnul care se dorește a avea un cuvânt de spus în numele românilor din Italia, cu toate că nimeni nu l-a delegat cu această sarcină, susține: „Noi ne doream, am și discutat încă de anul trecut să organizăm un miting al diasporei cu ocazia centenarului la București, un miting prin care să tragem un semnal de reunire (?? – n.r.) a diasporei cu țara.”

Noi ne doream, noi cine? Că nu se înțelege și mi-ar place să știu, cu nume și prenume, fără generalizări și ambiguități. Iar frustrarea domnului respectiv în legătură cu acest eveniment, abia acum se înțelege unde își are sorgintea: ideea mitingului de fapt a fost a sa, spune el, dar cineva, undeva, și-a permis să i-o ia înainte! O reunire a diasporei cu țara? Mai mare aberație nu știu dacă am auzit de când sunt plecată din România. De parcă am fi două entități distincte, de parcă cineva ar trebui să se simtă exclus, izolat, dat afară din țara sa, sau poate tocmai asta și-a dorit domnul respectiv și alții precum domnia sa, să se înțeleagă și să se creadă? Personal nu mă reunesc cu nimeni, sunt deja parte a poporului meu și cetățean al țării mele, iar prezența mea în viața socială a României dovedește acest lucru.

După ce ne-a povestit de pe sticla televizorului cum este și a fost amenințat și dumnealui cu moartea, la fel ca alt personaj controversat din aceste zile, domnul Terteleac a afirmat sigur pe el: „50 de oameni din diaspora au fost la mitingul din 10 august! 50 de diasporeni, eu vă spun că mai mulți nu au fost! Am făcut o cercetare pe Facebook, pe paginile celor care susțineau acțiunea, am căutat fotografii de la protest și nu am găsit.”

Nu era mai bine dacă veneați în Piață ca să vedeți câți am fost, domnule Terteleac? Că de pe divanul din fața televizorului poate nu s-au văzut tinerii din Anglia și grupul mare al celor din Spania. Nu s-au observat bannerele celor din America și nu ați reușit să vedeți familiile românilor din Germania, Olanda, Danemarca, Belgia, Israel, care erau prezenți în Piață. V-ați fi întâlnit dacă veneați și cu români din Italia, ba chiar de la Roma și Milano. Cu tineri, foarte mulți tineri plecați peste hotare și asta m-a bucurat enorm, pentru că mi-a dat speranță. Pentru că am fost acolo, cu ei, printre ei, și i-am văzut. Cum vă permiteți să exprimați niște numere fără o documentare reală?

Domnul Terteleac, în cel mai bun caz, ne putea spune câți români din asociația domniei sale s-au dezis de acest miting, dar câți au participat din diaspora nu cred că este omul potrivit să stabilească un număr precis. Pentru că n-a fost, n-a făcut, n-a luat parte, n-a mâncat și nici gura nu-i miroase…

Din tot discursul domnului prezent într-o emisiune la care nu am citit comentarii prea prietenoase, am înțeles un singur lucru, iar ceea ce mi-a transmis este frica. Frica sa de a cădea de pe scara pe care s-a urcat autointitulându-se „reprezentant”, unul dintre cei pe care tot mai mulți români de bine din Italia am văzut că îl contestă. Teama și îngrijorarea că cineva, undeva, poate fi pe o treaptă mai înaltă ca el, că poate avea o idee în plus, mai bună, mai constructivă, mai populistă decât a sa.

Frica de a pierde popularitate în rândul diasporei, asta dacă ar fi avut-o vreodată și că nu va mai căpăta atenția și credibilitatea românilor din Italia, pe care cineva sau ceva, îl obligă, îl forțează să și-o câștige. Poate este doar megalomania dpmniei sale, grandoarea, asociată cu delirul persecuției. Oare nu ar fi mai bine dacă nimeni nu l-ar mai privi și asculta? Că și așa trebuie să faci un exercițiu de concentrație ca să înțelegi ce vrea să zică!