Cele două românce ucise în Italia, mamă și fiică, vor fi înmormântate împreună

Gabriela și Renata Trandafir, mamă și fiică, vor di înmormântate împreună marți, 21 iunie, la ora 10:00, în cimitirul din Conegliano Veneto, unde locuiește Elena, sora Gabrielei. Cele două femei, de naționalitate română. au murit după ce Salvatore Montefusco, un italian în vârstă de 69 de ani, a tras asupra lor opt focuri de armă.

Tragedia a avut loc cu o zi înainte de data la care cei doi soți, Gabriela și Salvatore, ar fi trebuit să se prezinte la tribunal pentru prima audiență în procesul de divorț.

Gabriela Trandafir, în vârstă de 47 de ani, a fost căsătorită cu Salvatore Montefusco și au împreună un fiu ajuns la vârsta adolescenței. Renata, în vârstă de 22 de ani, era fiica Gabrielei dintr-o relație anterioară.

După mai multe certuri care s-au finalizat cu plângeri depuse la poliție de Gabriela, românca a decis să se despartă de soțul italian. Disperat că în urma procesului va pierde casa din Cavazzona di Castelfranco (provincia Modena) unde locuiau în prezent, Salvatore le-a ucis pe cele două, mamă și fiică, cu opt focuri de armă.

După crimă, Salvatore a mers la un bar și a chemat chiar el poliția: „Acum, arestați-mă!”.

- Continuarea articolului după publicitate -

În timpul interogatoriului, Montefusco a explicat că a reîncărcat arma de cel puțin două ori. El a declarat că s-a înfuriat și a decis să le omoare în momentul în care Gabriela și Renata i-au spus că după audierea de a doua zi va trebui să părăsească locuința în mod definitiv.

Renata și Gabriela Trandafir. Alături, cel care le-a luat viața, Salvatore Montefusco

După autopsia efectuată vinerea trecută de Medicina legală, familiarii au putut să ia trupurile neînsuflețite de la morgă în vederea organizării funeraliilor. Va avea loc o slujbă religioasă de comemorare la Biserica ortodoxă Sfânta Cruce din via Ganaceto (Modena), apoi cortegiul funerar își va continua drumul până la cimitirul din Conegliano Veneto, în provincia Treviso, unde locuiește Elena, sora Gabrielei și unde victima, după despărțirea de Salvatore Montefusco, avea intenția de a se muta împreună cu copiii ei.

Băiatul cuplului, în vârstă de 17 ani, care a asistat practic la uciderea mamei de către tatăl său, va fi audiat pentru a decide la cine va fi dat în grijă. Rudele victimelor, precum şi cele ale tatălui, s-ar fi pus imediat la dispoziție pentru a-l primi în casa lor. În acest moment se află într-o instituție de protecție a minorilor.

Susține publicația noastră!

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos