Cetățean moldovean arestat în Italia: se dădea drept român, dar cu documentele de identitate ale altei persoane

Un cetățean moldovean a fost arestat în Italia duminică, 31 mai 2020, după ce polițiștii au descoperit că se dădea drept cetățean român și că documentele sale de identitate aparțineau de fapt altei persoane.

Potrivit Padova Oggi, bărbatul a fost oprit în jurul orei 15:30 de o patrulă de poliție pe via Tiziano Aspetti all’Arcella din Padova. La cererea agenților, individul a prezentat un permis de conducere și o carte de identitate eliberate de autoritățile române.

Ulterioare verificări ale polițiștilor au scos la iveală însă că identitatea sa era cu totul alta, iar bărbatul oprit era de fapt un cetățean extra-comunitar aflat ilegal pe teritoriul Italiei. Acesta a fost identificat ca fiind Andrei Pîslaru, în vârstă de 34 de ani, originar din Republica Moldova.

Bărbatul moldovean a fost condus apoi la secție și pus sub arest pentru violarea normelor de imigrare și pentru însușire de documente de identitate.

Distribuie acest articol