Cetățenia italiană pentru 6 străini dintre care două femei românce la Ostuni, în Puglia

Șase cetățeni străini rezidenți la Ostuni, în provincia Brindisi din Puglia, au primit în aceste zile cetățenia italiană. Printre ei și două femei românce, Virginia Radu și Elena Dumitru. Toți au jurat loialitate față de Republica italiană și au promis să respecte Constituția și legile Statului italian.

În dimineața zilei de joi, 15 noiembrie, în timpul unei ceremonii oficiale care a avut loc în Primăria cu sediul la Palatul San Francesco din Ostuni șase rezidenți de naționalitate străină au dobândit oficial dreptul de a fi cetățeni italieni. După cum se menționează în decretul Președintelui Republicii, care a primit în luna aprilie cererile celor șase străini, drepturile și îndatoririle lor ca cetățeni italieni vor intra în vigoare din ziua următoare datei jurământului.

Cinci din cei șase au primit cetățenia italiană pentru că sunt căsătoriți de cel puțin 3 ani cu un cetățean italian iar un altul pentru că a petrecut ultimii 10 ani ca rezident stabil pe teritoriul Italiei.

Străinii care au primit cetățenia italiană la Ostuni joi, 15 decembrie, conform publicației Brindisi Report, sunt:

  • Virginia Radu, născută la Scaioși, județul Vâlcea – România;
  • Elena Dumitru, născută la Stângăceaua, județul Mehedinți – România;
  • Luciane Olivera Dos Santos, născută la Cabo Frio – Brazilia;
  • Ginette Coromoto Ramos Galvis, născut la Maracaibo, Venezuela;
  • Shokria Abbas, născut la Zarseng în Afganistan;
  • Latifa Karim Indrissi, născut la Khouribga, Maroc.
Distribuie acest articol