Congres Internațional în Italia dedicat Balcanilor – „Balkans: Meeting of culture”

În perioada 3 – 6 septembrie 2018, Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Università La Sapienza di Roma, Sentro Moshe David Gaon de kultura djudeo – espanyola a Universității Ben – Gurion din Negev și Facultatea de Arte Liberale a Universității din Varșovia, organizează Congresul Internațional dedicat Balcanilor, un loc văzut ca punct de întâlnire pentru multe culturi.

Congresul își propune să fie primul pas în înființarea unei rețele de cercetători axată pe studiile diasporei balcanice, care va fi, de asemenea, un preludiu pentru viitoarele proiecte internaționale de cercetare și ateliere specializate. În plus, în timpul conferinței va fi prezentat un proiect de pagină web al rețelei, în care diferiți cercetători vor împărtăși lucrări și știri despre evenimente academice despre studiile diasporei în Balcani.

Tema diasporelor balcanice și a rețelelor comerciale se înscrie într-o temă mai largă mediteraneeană, rămasă marginală istoriografiei internaționale până în ultimele decenii. În special, contextul rețelelor diasporelor din Balcani între secolul al XV-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea și evoluțiile lor religioase, intelectuale, economice și sociale trebuie examinate în profunzime. Această întâlnire a cercetătorilor interesați de câmpuri eterogene de studiu va fi o oportunitate de a încrucișa metodologii și de a schimba ipoteze de lucru și perspective, ceea ce va duce la îmbogățirea intelectuală reciprocă.

Grație originilor etno-religioase, limbii și culturii comune, diasporele au reușit să păstreze o îndelungată comunicare internă. Aceste „rețele ale diasporelor” s-au extins chiar în afara Balcanilor, cuprinzând toate cele patru mari religii: creștină (catolică și ortodoxă), iudaică și musulmană, precum și super – puterile Peninsulei Balcanice și state mai mici: de la Imperiul Otoman, Republica Venețiană, Imperiul Austro – Ungar până la Republica Ragusei.

Congresul va fi împărțit în trei arii de cercetare:

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

• Diaspora Aromână și Română din Balcani

• Diaspora Sefardă în sud-estul Europei

• Interadriatic Italian Traders

Accademia di Romania in Roma susține participarea a 7 cercetători români la lucrările Congresului:

Ion Cârja, Nagy Robert, Raluca Tomi, Iosif Marin Balog, Constantin Ardeleanu, Cristian Luca, Silvia Caciur.

Prof. Ion Cârja (Università Babeş-Bolyai Cluj-Napoca/Facoltà di Storia e Filosofia), Agli inizi di una diaspora dimenticata: gli italiani di Transilvania (seconda metà Ottocento-inizio Novecento)

Lect. Nagy Robert (Università Babeş-Bolyai Cluj-Napoca/Facoltà di Storia e Filosofia), From West and North-West to South-East. The meeting of cultures on the Transylvanian industrial establishments between 1870-1914

Dr. Raluca Tomi (Istituto di Storia „Nicolae Iorga” dell’Accademia Romena delle Scienze, Bucarest), Diaspora commerciale nei porti danubiani: mercanti italiani di Galati e Braila (1831 – 1866)/The trade diaspora in the Danube ports: Italian merchants from Galati and Braila (1831 – 1866).

- Continuarea după publicitate -

Dr. Iosif Marin Balog (Istituto di Storia „George Bariţiu” dell’Accademia Romena delle Scienze, Cluj-Napoca), The economical policies conducted by the Austrian state in Transylvania at the middle of the 19th century. The strategies for attracting foreign colonists

Prof. Constantin Ardeleanu, Università Dunărea de Jos Galați; Diaspora networks and an international organization at the Lower Danube (second half of the 19th – early 20th centuries).

Prof. Cristian Luca, de la Universitatea Dunărea de Jos Galați / IRCCU Veneția

Comitet științific:

Rita Tolomeo – Universitatea La Sapienza, Ion Cârja – Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Vesna Miovic – Universitatea din Dubrovnik / Academia HAZU Dubrovnik (Croația), Marco Moroni – Universitatea Politehnică din Marche (Italia), Jolanta Sujecka – Universitatea din Varșovia (Polonia), Eleazer Papo – Universitatea Ben-Gurion din Negev (Israel), Benedetto Ligorio – Universitatea La Sapienza.

Conferențiari:

Ion Cârja – Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Marco Moroni – Universitatea Politehnică din Marche (Italia), Vesna Miovic – Universitatea din Dubrovnik / Academia HAZU Dubrovnik (Croația), Jolanta Sujecka – Universitatea din Varșovia (Polonia), Martine Boiteux – École Française de Rome, Benedetto Ligorio – Universitatea La Sapienza, Eliazer Papo – Universitatea Ben-Gurion din Negev (Israel), Michaël Gasparoni – CNRS ‘Centre Roland Mousnier’, Aleksandra Twadowska – University `Nicolaus Copernicus Torun (Polonia), Rita Tolomeo – Universitatea La Sapienza, Paola Pinelli – Universitatea din Florența, Stefano d’Atri – Universitatea din Salerno, Giuseppina Minchella – Universitatea din Trieste, Nicolò Villanti – Universitatea din Trieste, Rudolf Graf – Universitatea Babes-Bolyai, Raluca Tomi – Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” din București, Iosif Marin Balog – Institutul de Istorie “George Baritiu” din Cluj-Napoca, Robert Nagy – Universitatea Babes-Bolyai, Constantin Ardeleanu – Universitatea Dunărea de Jos Galați, Cristian Luca – IRCCU Veneția/Universitatea Dunărea de Jos Galați.