Consulat itinerant la Cagliari, 5-8 octombrie 2022. Programarea online este obligatorie

În perioada 5-8 octombrie 2022, reprezentanți ai Consulatului General al României la Roma se vor deplasa în orașul Cagliari (Sardinia), pentru a oferi servicii și asistență consulară cetățenilor români din această zonă.

Consulatul itinerant va fi organizat la Sediul CGIL Cagliari, Viale Monastir, nr. 17.

Vor fi efectuate următoarele servicii consulare:

  • preluarea cererilor pentru pașapoarte electronice și titluri de călătorie;
  • procesarea actelor notariale (procuri, declarații, adeverințe cazier judiciar, obțineri acte extrajudiciare etc.);
  • preluarea cererilor pentru prima carte de identitate pentru minorii care au împlinit vârsta de 14 ani;
  • preluarea dosarelor pentru transcrierea actelor de stare civilă (certificate de naștere, căsătorie, deces), obținerea de duplicate ale actelor de stare civilă;
  • eliberarea pașapoartelor confecționate care se află deja la sediul oficiului consular.

Serviciile consulare vor fi preluate doar în baza programărilor online, solicitate în intervalul 01.09.2022-18.09.2022, astfel:

A. Pentru documente de călătorie (pașapoarte, titluri de călătorie) programările se vor efectua doar la adresa roma.info@mae.ro.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

– Se va menționa obligatoriu numele persoanei care solicită pașaport sau titlu de călătorie, o copie a unui act de identitate (carte de identitate sau pașaport), tipul de serviciu consular dorit și numărul de telefon;

– Cei interesați de obținerea documentelor de călătorie trebuie să consulte informațiile disponibile pe pagina web https://cgroma.mae.ro/node/2593, pentru a se asigura că dețin toate actele necesare serviciului consular solicitat.

B. Pentru prima carte de identitate (pentru minorii care au împlinit 14 ani):

– În portalul www.econsulat.ro se va înregistra obligatoriu, cererea;

– Codul cererii format din literele PE și 8 cifre va fi comunicat, obligatoriu, prin email la adresa roma.info@mae.ro.

C. Pentru acte notariale (procuri, declarații, adeverințe cazier judiciar, duplicate ale actelor de stare civilă):

– În portalul www.econsulat.ro se va înregistra obligatoriu, cererea pentru actul notarial dorit;

– Codul cererii format din literele PE și 8 cifre va fi comunicat, obligatoriu, prin email la adresa roma.info@mae.ro.

D. Pentru acte de stare civilă (certificate de naștere, căsătorie, deces):

– În portalul www.econsulat.ro se va înregistra obligatoriu, cererea pentru actul de stare civilă dorit;

– Codul cererii format din literele PE și 8 cifre va fi comunicat, obligatoriu, prin email la adresa roma.info@mae.ro.

Vă rugăm să respectați cu strictețe procedurile de mai sus, care au ca unic scop reducerea considerabilă a timpilor de așteptare și procesare a solicitărilor dumneavoastră.

Vă comunicăm că plata serviciilor consulare se va efectua în exclusivitate cu cardul bancar.

Vă precizăm că nu se fac programări telefonice.

Distribuie acest articol