Consulatele românești din Italia. Adrese, numere de telefon și competența teritorială

Ambasada României în Republica Italiană dispune de șapte secții consulare distribuite pe teritoriul Italiei care se ocupă cu eliberarea de  documente pentru cetățenii români aflați în străinătate, de regulă cu sprijinul autorităților române competente. Majoritatea documentelor nu se eliberează direct, secția consulară fiind un punct de legătură între cetățeanul român aflat în afara granițelor și autoritățile române de pe teritoriul României.
La consulatele românești se eliberează: titluri de călătorie, pașapoarte, cărți de identitate, procuri, traduceri, legalizări, certificate de naștere, căsătorie și deces, cazier judiciar, certificate de nulla osta, extrase multilingve după actele de stare civilă, verificarea autenticității permisului de conducere, ș.a.
De asemenea, Ambasada României în Italia, prin intermediul consulatelor acordă asistență şi protecție consulară cetățenilor români care sunt în situații dificile: accidente, reținere sau arest, spitalizare etc, în limitele competențelor fixate prin legea română și în conformitate cu normele internaționale în vigoare între România și celelalte state, precum și în conformitate cu legislația locală.

Consulatele României din Italia dețin pagini de Facebook pe care puteți găsi informații actualizate cu privire la activitatea lor consulară și de reprezentare în zona de competență stabilită.

În funcție de regiunea în care ești rezident, vizitează și dă un like paginii consulatului de care aparții, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Ambasada României în Italia dispune de Secții Consulare în următoarele mari orașe:

1. Roma

Secția Consulară a Ambasadei României la Roma, are în competență regiunile Abruzzo, Campania, Lazio, Sardegna, Umbria. Adresă: Viale Libano, 40, 00144 Roma (vezi hartă).
Telefon informații consulare pentru cetățeni români: (+39) 06.835.233.44; (+39)06 835 233 52; (+39) 06 835 233 58; (+39) 06 835 233 56; (+39) 06 835 233 69; (+39) 06 835 233 71; (+39) 06 835 233 74; Fax: (+39) 06 835 233 66.
E-mail informații consulare: contact@informatiiconsulare.ro. În cererea de informații vă rugăm să precizați orașul și provincia de rezidență, pentru a primi informații consulare specifice în funcție de zona geografică. Toate serviciile consulare se prestează numai pe bază de programare prealabilă, cu excepția titlului de călătorie pentru care intrarea este liberă de luni până vineri între 9:00 și 13:00.
Telefon de urgență: (+39) 345 147 39 35.

2. Milano

Consulatul General din Milano, competent pentru regiunile Lombardia și Trentino-Alto-Adige. Adresă: Via Gignese 2, 20148 Milano (vezi hartă). Pagini Facebook: www.facebook.com/Consulatul-General-al-Rom%C3%A2niei-la-Milano;
Telefon informații consulare pentru cetățeni români: (0039) 02 40074018; (0039) 02 40098207. Fax: +39 024 007 4023.

Email milano@mae.ro​ – secretariat. Email: contact@informatiiconsulare.ro – numai informații consulare. Web: milano.mae.ro​

Telefon de urgență: +39 366 108 1444.

3. Torino

Consulatul General din Torino, competent pentru regiunile Piemonte, Liguria și Valle d’ Aosta. Adresă: Via Ancona nr.7, 10152 Torino (vezi hartă). Pagina Facebook: www.facebook.com/Consulatul-General-al-Romaniei-la-Torino.

Telefon informații consulare pentru cetățenii români: (0039) 011 249 57 75; (0039) 011 249 52 64. Fax: +39 011 235 8136.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Email torino@mae.ro​ – secretariat. Email: contact@informatiiconsulare.ro – numai informații consulare. Web: torino.mae.ro​

Telefon de urgență: +39 338 756 8134.

4. Bologna

Consulatul General din Bologna, competent pentru regiunile Marche, Emilia-Romagna, Toscana și Republica San Marino. Adresă: Via Guelfa 9, scara A, interior 3, 40138 Bologna (vezi hartă). Pagina Facebook: www.facebook.com/CGBologna;

Telefon informații consulare pentru cetățenii români: (0039) 051 587 22 09; (0039) 051 587 21 20.

Email bologna@mae.ro​ – secretariat. Email: contact@informatiiconsulare.ro – numai informații consulare. Web: bologna.mae.ro​

Telefon de urgență: +39 349 117 8220.

5. Trieste

Consulatul General din Trieste, competent pentru regiunile Veneto și Friuli-Venezia-Giulia. Adresă: Via Udine 1, 34132 Trieste (vezi hartă). Pagina Facebook: www.facebook.com/Consulatul-General-al-Rom%C3%A2niei-la-Trieste;

Telefon informații consulare pentru cetățenii români: (0039) 040 411 652; (0039 )040 452 8136; (0039) 040 416 350. Fax: +39 04 044 938.

Email trieste@mae.ro​ – secretariat. Email: contact@informatiiconsulare.ro – numai informații consulare. Web: trieste.mae.ro​

Telefon de urgență: +39 340 882 1688.

6. Catania

Consulatul General din Catania, competent pentru regiunile Sicilia și Republica Malta. Adresă: Via Misterbianco, nr. 1, 95131, Catania (vezi hartă).
Telefon informații consulare pentru cetățenii români: (0039) 095 537 909; (0039) 095 536 139; Fax: +39 095 534 588.

Email: catania@mae.ro​ – secretariat. Email: contact@informatiiconsulare.ro – numai informații consulare. Web: catania.mae.ro

Telefon de urgență: +39 320 965 3137.

7. Bari

Consulatul General din Bari, competent pentru regiunile Puglia, Calabria, Basilicata, Molise. Adresă: Via Bruno Zuccaro Nr. 17/19, CAP 70126 Bari (BA). Pagina Facebook: www.facebook.com/bari.mae.romania;
Oficiul consular poate fi contactat telefonic la următoarele numere, operaționale pentru informații consulare: (0039) 080 548 1042; (0039) 080 546 1892; (0039) 080 548 4671;(0039) 080 546 1470; Fax: +39 095 534 588.
Email: bari@mae.ro – secretariat. Email: contact@informatiiconsulare.ro – numai informații consulare. Web: bari.mae.ro; Pagina Facebook: www.facebook.com/bari.mae.romania;

Telefon de urgență: +39 334 604 22 99.

Harta consulatelor aici.

Atenție! Numărul pentru urgențe este folosit exclusiv pentru cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, accidente cu victime, decese, calamități şi alte situații de pericol sau cu caracter extraordinar. La număr de telefon de urgență nu se furnizează informații consulare.

Pe lângă cele prezentate mai sus, mai există și consulate onorifice, care nu pot să efectueze servicii consulare: legalizări, autentificări, transcrieri de documente, asistență sau reprezentare juridică etc.

  • Consulatul General Onorific al României la Genova;
  • Consulatul onorific al României în Campania;
  • Consulatul onorific al României în Trentino Alto Adige;
  • Consulatul general onorific al României la Treviso;
  • Consulatul general onorific al României la San Marino.

Cum se efectuează programarea la un Consulat în vederea eliberării unui document românesc?

Programarea se face online, cu ajutorul portalului Ghișeul Consular Online, urmând pașii următori:

  • accesează site-ul: https://www.econsulat.ro
  • înregistrează-te prin apăsarea butonului „Creează Cont Nou”;
  • după autentificare, alege serviciul consular dorit, completează datele care îți sunt solicitate și trimite cererea;
  • accesează din partea de sus a meniului butonul „Cererile mele” și apoi „Programați-vă.”

Programările pentru serviciile consulare sunt gratuite!

Nu apelați la serviciile unor persoane sau societăți de consultanță care pretind a fi colaboratori ai Secției Consulare. Puteți fi victime ale infracțiunii de înșelăciune.

Distribuie acest articol