Cazuri de COVID-19 la Consulatul General al României la Trieste. Activitatea cu publicul este suspendată temporar

Consulatul General al României la Trieste a anunțat duminică, 27 decembrie 2020, pe pagina web, că își suspendă activitatea de lucru cu publicul din cauza unor cazuri de Covid-19 descoperite în cadrul instituției. Nu este specificată gravitatea sau numărul de cazuri confirmate pozitiv la SARS-CoV-2 și nici data la care va fi reluată activitatea.

Redăm mai jos anunțul Consulatului:

„Având în vedere faptul că, la nivelul personalului de lucru al Consulatului General al României la Trieste există cazuri confirmate de infectare cu virusul Sars-CoV-2 (Coronavirus), activitatea de lucru cu publicul va fi restricționată în următoarea perioadă.

Vă asigurăm pe această cale că toate serviciile consulare vor fi reprogramate, cu prioritate, la o dată ulterioară.

Măsura suspendării activității de lucru cu publicul este luată în primul rând pentru siguranța dumneavoastră, în sensul prevenirii răspândirii virusului atât în rândul solicitanților de servicii consulare, cât și al personalului de lucru din cadrul misiunii.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Consulatul General al României la Trieste va comunica ulterior cu privire la reluarea activității în parametrii normali.

Vă mulțumim pentru înțelegere!”

Distribuie acest articol