Copil român din Italia, o nouă stea în tenisul masculin. La numai 12 ani are 70 de trofee câștigate

Un copil frumos, un copil minunat și talentat, un nume despre care cu siguranță vom mai auzi și vom mai scrie: Dennis Ciprian Spircu, născut la Rimini, în Emilia-Romagna, din părinți români, este una dintre marile promisiuni ale tenisului masculin național și internațional.

La numai 12 ani ai săi, are numeroase trofee câștigate la concursuri naționale, dar și la nivel european.

Dennis Ciprian Spircu. Foto: arhiva personală

Recent, tânărul elev român al Academiei de Tenis Galimberti, a câștigat concursul național Master Junior Next Gen Italia, desfășurat pe terenurile interioare Sporting Milano 3 din Basiglio.

Sâmbătă, 13 noiembrie, l-a învins pe Tommaso Bartoccioni în sferturi cu 7-6, 6-4, apoi a scăpat cu 6-4, 6-2 în semifinale de Mattia Cona, iar duminică și-a completat ascensiunea câștigând finala cu 6-2, 6-4 împotriva lui Mattia Pescosolido.

Dennis Ciprian Spircu la concursul național Master Junior Next Gen Italia

Dennis are nici mai mult, nici mai puțin de 70 de trofee câștigate, unul dintre cele mai importante fiind cel obținut la concursul internațional de la Monte Carlo, pe când avea doar 10 ani. Anul acesta, în Slovenia, a fost câștigătorul turneului Tennis Europe Under 12, de la Krsko, unde s-au prezentat cei mai buni tineri tenismeni din întreaga Europă.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Trofeele câștigate de Denis Ciprian Spircu. Foto: arhiva personală

Locuiește la Rimini, împreună cu părinții săi, mama Adriana și tatăl Ciprian, și cu cele două surori ale sale, Giulia de 16 ani și Serena de 3 anișori. „Suntem din Gherla, județul Cluj”, ne-a povestit mama tânărului tenismen român, „am venit în Italia, la Rimini, în anul 2002.

Dennis este elev în clasa a VII-a acum, dar a început să joace tenis la vârsta de 6 ani. „De când a luat racheta în mână nu a mai lăsat-o”, ne-a spus mama sa, emoționată. „Pe viitor își dorește să devină tot mai bun și să ajungă tot mai sus, tenisul este viața lui, se antrenează în fiecare zi”, ne-a mai mărturisit Adriana Spircu.

Români simpli, cu venituri modeste și cu trei copii de crescut, părinții fac tot ce pot pentru a-l susține pe fiul lor: „Suntem o familie simplă și facem sacrifici enorme ca să poată merge Dennis la concursuri, tenisul este un sport foarte scump”, ne-a spus mama băiatului.

„O rapiditate a picioarelor supersonică”, spun italienii despre Dennis care uimește și prin ușurința cu care folosește racheta de tenis.

Un talent uimitor, o voință și o determinare de fier, o nouă stea care a apărut și va străluci pe scena tenisului național și internațional.

Distribuie acest articol