Copil român răpus în Italia de o boală grea. Ștefan a murit în Săptămâna Mare

Durere fără margini într-o familie de români din Italia, băiatul lor s-a stins din viață chiar în ajunul Paștelui ortodox, mistuit de o boală incurabilă.

Ștefan Ion Gosav avea numai 13 ani și locuia împreună cu părinții săi la Stella Cilento, provincia Salerno, în Campania, informează publicația Info Cilento.

De aproape doi ani Ștefan lupta cu o boală cruntă, care s-a dovedit de neînvins.

Vestea morții sale a zguduit comunitatea locală care și-a exprimat solidaritatea cu durerea părinților Mariana și Costantin și regretul pentru pierderea suferită. Românii locuiesc de mulți ani la Cilento, unde s-au integrat perfect.

Pentru sâmbătă, 23 aprilie, primarul Francesco Massanova a proclamat zi de doliu în localitate, ca omagiu adus micuțului de naționalitate română.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Ștefan Ion Gosav. Sursa foto: Info Cilento

„Ai lăsat în urmă o durere pe care nimeni nu o poate vindeca”, a scris tatăl său pe Facebook.

Distribuie acest articol