Copil ucrainean dispărut, ar putea fi în Italia. Sasha are 4 ani

Un băiețel de numai 4 anișori, dispărut în urmă cu 21 de zile este căutat cu disperare de către părinții săi ucraineni. Sasha este unul dintre cele două milioane de copii forțați să fugă din Ucraina și este posibil să fie în Italia. „Voluntarii de la granița cu Polonia l-au urcat într-un autobuz spre Italia, cu mulți copii, toți refugiați”, a precizat o prietenă a mamei sale.

Numele său întreg este Alexander Zdanovich Yahno și are 4 ani. Urmele lui s-au pierdut pe data de 10 martie în timp ce, împreună cu bunica sa, încerca să scape de bombardamentele din Ucraina. Traversau împreună râul Nipru cu o barcă, dar ambarcațiunea a fost lovită și scufundată de soldații ruși. Bunica a fost găsită moartă, dar despre Sasha nimeni nu știe nimic.

Părinții, disperați, lansează apeluri după apeluri pentru a-și găsi copilul: „Înălțime aproximativ 110 cm, ochi căprui, păr castaniu și o tunsoare bob. Alexandru a dispărut pe 10 martie, fugind din regiunea Kiev, împreună cu bunica sa, cu alte șase persoane și doi câini, traversând râul Nipru cu o barcă. Din păcate bunica a fost găsită moartă, a fost găsită și barca. Copilul era singurul care purta o vestă de salvare”, au transmis părinții micuțului.

Sasha ar putea fi și în Italia. Conform Corriere della Sera, o prietenă a mamei sale, Cristina, a precizat: „Părinții care au rămas acasă sunt disperați. Cine știe ce s-a întâmplat, poate a fost șocat și nu mai poate vorbi. Voluntarii spun că a ajuns la granița cu Polonia, trecând prin Liov și că alți voluntari de la graniță l-au urcat într-un autobuz spre Italia, cu mulți copii, toți refugiați. Am încercat să iau legătura cu diverse asociații, inclusiv Crucea Roșie, dar toate îmi spun că nu pot face mare lucru pentru identificarea unui copil neînsoțit.”

Totuși, până în prezent, nimeni nu știe cu certitudine dacă Sasha este încă în Ucraina sau dacă a fost dus în străinătate. Căutările continuă. Cine are informații este rugat să ia legătura cu Cristina, pe adresa de email: cristinakukuyan123@gmail.com, precum și la numerele de telefon din imaginea de mai jos:

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Potrivit datelor UNICEF, peste două milioane de copii au fost forțați să fugă din Ucraina din cauza războiului. „Pe măsură ce numărul copiilor care își părăsesc casele continuă să crească”, a scris pe Twitter directorul executiv al organizației, Catherine Russell, „trebuie să ne amintim că fiecare dintre ei are nevoie de protecție, educație, siguranță și sprijin”.

Distribuie acest articol