Corul românesc Arpeggio din Italia, concert extraordinar cu ocazia Sărbătorilor de Paște

Corul feminin Arpeggio din Roma, împreună cu maestrul Gian Luigi Zampieri vor susține, pentru al doilea an consecutiv, concertul extraordinar de Paște „Non est hic” în biserica barocă Santa Maria in Portico in Campitelli (Piazza di Campitelli, 9, Roma) pe 12 aprilie începând cu ora 19.30.

79686061_2693039994106380_1836337916222111744_n
Corul feminin Arpeggio din Roma. Foto: Ștefan Blejeru

În prima parte a concertului, cântecele emblematice din tradiția ortodoxă interpretate de corul Arpeggio se vor alterna cu fragmente din Triod, una dintre cărțile liturgice din timpul Săptămânii Mari, recitate de Maestrul Gian Luigi Zampieri. În a doua parte a concertului, corul feminin va fi acompaniat la orgă de către Maestru.

Programul concertului include lucrări corale de o profundă sensibilitate, care, prin rugăciune, narațiune, meditație și introspecție, povestesc și caracterizează această perioadă a anului.

Artiștii și publicul vor parcurge împreună Săptămâna Patimilor și vor conchide această călătorie spirituală cu triumfătorul Tropar Pascal pe notele lui Nicolae Moldoveanu, Gavriil Musicescu și Ioan D. Chirescu.

„Non est hic” sunt cuvintele pe care îngerul le spune celor trei femei care au ajuns la mormântul lui Iisus, invitându-le apoi să anunțe tuturor că Hristos a înviat: un moment crucial, plin de spaimă și speranță în același timp, pe care credem că merită să ni-l amintim cât mai des în această perioadă plină de incertitudine.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Arpeggio Roots Fest Stefan Blejeru
Corul feminin Arpeggio din Roma. Foto: Ștefan Blejeru

Fabiola Gîrneață, cercetătoare în antropologie juridică pentru drepturile omului, pluralism religios, justiția mediului și patrimoniu cultural la Universitatea La Sapienza din Roma, va introduce concertul pornind de la o reflecție asupra reprezentării antropologice a Învierii între învățătura catehetică și tradiția populară.

Concertul se va desfășura sub patronajul Ambasadei României în Republica Italiană și al Accademiei di Romania in Roma.

Parteneri media: Radio Romania International, Radio Romania Actualități, Rotalianul – Revista romanului din Italia, Jurnal de Emigrant, Abitare a Roma.

Corul Arpeggio, alcătuit dintr-un grup de șase voci feminine, a luat naștere la Roma cu scopul de a reuni românii din Italia și de a răspândi arta corală în comunitate, organizând peste 100 de concerte gratuite în biserici cu slujbă în limba română, indiferent de confesiune, în centre culturale și instituții românești din Italia.

Arpeggio 2
Corul feminin Arpeggio din Roma

De șase ani, organizează festivalul coral internațional Roots Fest, în colaborare cu Academia Română, pentru a reuni sub semnul muzicii corale, melomani, profesioniști, reprezentanți ai comunității, biserici, instituții.

- Continuarea după publicitate -
Arpeggio Genzano
Corul feminin Arpeggio din Roma

În anul 2022, a susținut un turneu muzical de mare succes împreună cu M. Gian Luigi Zampieri și naista Andreea Chira în Roma, Amelia, Madrid și Viena, a reprezentat România la ExpoMilano 2015 și, încă de la începuturi, a participat la festivaluri internaționale, precum „Festival dell’Avvento” la Roma sau „Festivalul Internațional Ioan D. Chirescu” la Cernavodă.

- Mai multe după publicitate -