Costel, șoferul român de TIR ucis într-un accident din Italia. Cabina sa a fost carbonizată complet

Canalul WhatsApp Rotalianul - Revista Românului din Italia

Costel Blănaru, cetățean român în vârstă de 53 de ani, și Renzo Roberto Leita, în vârstă de 65 de ani, sunt cei doi șoferi de TIR care și-au pierdut viața în dramaticul accident rutiuer petrecut în dimineața zilei de luni, 27 mai 2024, pe Strada Regională 11 din Italia, în apropiere de Peschiera del Garda (provincia Verona din Veneto) aproape de ieșirea spre Rovizza.

441517159_1058464395859847_1639210256686247878_n
Costel Blănaru. Sursă: Facebook.

Cei doi se aflau la volanele a două TIR-uri care s-au ciocnit violent, iar cauza probabilă a accidentului este un posibil episod de somnolență sau un infarct suferit de conaționalul nostru, care se deplasa în direcția Verona.

- Continuarea după publicitate -

Tirul condus de bărbatul român a deviat brusc, în jurul orei 07:00, intrând pe contrasens și lovind camionul condus de șoferul italian, conform celor relatate de Brescia Today.

66543f6528054
Imagine de la locul accidentului. Sursă: corriere.it.

În urma impactului devastator, un autoturism Volkswagen Up, alimentat cu GPL a fost de asemenea implicat în impact și a luat foc.

La bordul mașinii se afla o femeie de 43 de ani din Torino, care a fost salvată de un șofer curajos aflat în trecere, cu puțin timp înainte ca vehiculul să fie cuprins de flăcări.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Scenele au creat un adevărat infern de foc pe șosea, toate cele trei vehicule fiind complet carbonizate în urma incendiului.

441541137_1058464109193209_1614230622088997311_n
Imagine de la locul accidentului. Sursă: corriere.it.

Din nefericire, cei doi șoferi de TIR au murit pe loc, neexistând nicio șansă de salvare pentru ei.

Ambele victime veneau din provincia Trento și se îndreptau către Feralpi Siderurgica din localitatea Lonato del Garda, în provincia Brescia din Lombardia.

Costel Blănaru își încheiase deja sarcina de descărcare a TIR-ului și se întorcea spre casă. Lucra de ceva timp pentru compania Fratelli Marinelli Trasporti din Ala di Trento, localitate unde se mutase pentru muncă.

În România, el lasă în urmă soția, Simona, și doi copii. Era cunoscut ca un fiind un om foarte muncitor și un tată devotat, așa cum demonstrează numeroasele fotografii publicate pe Facebook.

- Continuarea după publicitate -
238794322_1746102132226173_5469063370679867965_n
Costel Blănaru. Sursă: Facebook.

Renzo Roberto Leita se îndrepta către Lonato în momentul coliziunii. Originar din La Serena, Chile, și fiu al unor emigranți din Trento, revenise în Italia de câteva decenii.

La 65 de ani, încă activ ca șofer de camion, era angajat de peste 20 de ani la Zandonella srl din Lavis, Trento, o firmă specializată în colectarea și recuperarea deșeurilor speciale.

Locuia în Ischia, o fracțiune a localității Pergine Valsugana, alături de familie: este jelit de soția sa, Ines, și de fiii lor, Alessandro și Gianluca.

Trupurile neînsuflețite ale celor doi șoferi rămân la dispoziția autorităților judiciare pentru ulterioare investigații.